Ce fac primarii constănțeni cu banii pe timp de criză

635
Ce fac primarii constănțeni cu banii pe timp de criză - fd58bcbdaa3e04d7455430269d17d6e0.jpg
Având în vedere faptul că suntem încă în perioada de criză și că nu se știe cât timp va mai dura până aceasta va trece, mai toți românii se gândesc cum să procedeze în așa fel încât să facă economii și investiții sigure. De acest gând nu sunt scutiți nici primarii, care, după cum declară, ori încearcă să își plaseze banii în lucruri care să aibă valoare pe termen lung ori nu fac investiții, evitând să mai cheltuiască bani.

"Căsuță" pentru nepotul primarului din Ciobanu
Primarul PSD al comunei Ciobanu, Ioan Suciu afirmă că în ultimii trei ani și jumătate a evitat să mai facă investiții majore, preferând să fie mai econom. Totuși, el declară că de ceva vreme lucrează la construcția unei case pe care o face pentru nepotul său, dar care nu este finalizată încă.
"Am început acum ceva vreme construcția unei căsuțe. Este terminată doar la exterior. La interior o să mai dureze ceva până o să o terminăm pentru că trebuie să mai cumpărăm mobilă și alte lucruri. Casa este pentru nepotul meu, pentru mine chiar nu mai simt nevoia să fac nimic", afirmă Ioan Suciu.

Primarii care stau departe de investiții
Primarii comunelor Corbu și Rasova se află amândoi în barca celor care au preferat să stea departe de investiții în această perioadă, economiile lor rămânând sub formă "lichidă." Primarul din Corbu, Marian Gălbinașu afirmă că în ultimii nu a făcut investiții majore, fapt ce "reiese și din declarația de avere". Potrivit declarațiilor pene-listului, și el, ca și ceilalți oameni din România a resimțit fenomenul economic de criză.
"În ultima vreme am evitat să fac investiții, acest lucru se poate observa și din declarația mea de avere. Resimt și eu, ca și ceilalți români, o diminuare pregnantă a veniturilor deoarece sunt parte integrantă a acestei societăți", afirmă Gălbinașu.
Tot pe aceeași baricadă se află și primarul PDL al comunei Rasova, Mihalache Neamțu. El afirmă că pentru a trece mai ușor prin această perioadă ce "afectează pe toată lumea", a preferat să cheltuiască mai puțin și să economisească mai mult.
"În această perioadă am procedat exact ca orice om gospodar. Am drămuit banii așa cum trebuie drămuiți și am încercat să cheltuiesc cât mai puțin", declară primarul comunei Rasova.
Nici primarii comunelor Lipnița și Deleni nu au luat ca soluție investirea banilor în ceva de valoare. Ambii consideră că cea mai bună metodă pentru a trece prin această perioadă este să fii precaut și să faci economii. Primarul lipnițean, pesedistul Florin Georgel Onescu declară că în această perioadă "a eliminat cheltuieli inutile", și-a prioritizat necesitățile și a făcut mai multe economii. La fel de strângător a fost și primarul PSD al comunei Deleni. Astfel, în privința acestui aspect Marian Dan afirmă că "a făcut economii ca toți oamenii".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 04 Februarie 2011
Stire din Politică-Administrație : "Nu vrem să fim asociați cu Tusac"
Pagina a fost generata in 1.7067 secunde