Concurs Ce îi cere Mișcarea Populară prefectului Eugen Bola

70

Articole de la același autor

Fundația Mișcarea Populară - filiala Constanța cere prefectului județului Constanța să verifice de urgență dacă starea de incompatibilitate a lui Nicușor Constantinescu, evidențiată de raportul de constatare al Agenției Naționale de Integritate (ANI), se menține și în prezent și, în cazul acesta, să aplice neîntârziat legea, procedând la eliberarea din funcția de Președinte al Consiliului Județean a domnului Nicușor Constantinescu.

Potrivit comunicatului ANI, s-a constatat că Nicușor Constantinescu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20.06.2008 - 23.03.2009, întrucât a deținut, simultan, atât funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța cât și calitatea de reprezentant al județului Constanța în Adunarea Generală a Acționarilor în cadrul SC RAJA SA Constanța, încălcând astfel dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare. 

"Vizavi de cele transmise de ANI, considerăm că se impune aplicarea imediată a legii. Cerem prefectului Eugen Bola să își facă datoria de înalt funcționar public însărcinat cu aplicarea legilor și să verifice neîntârziat situația actuală de fapt, iar în cazul în care starea de incompatibilitate se menține, să îl demită pe Nicușor Constantinescu din funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța", se spune în comunicatul de presă transmis de cei de la Mișcarea Populară, filiala Constanța. 

Reamintim că față de situația prezentată de ANI, Nicușor Constantinescu s-a declarat nevinovat și a spus că tot ceea ce i se întâmplă este un abuz, motiv pentru care îi va acționa în instanță. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 27 Aprilie 2013
Stire din Politică-Administrație : "Năvodariul se află pe mâini bune!"
Pagina a fost generata in 1.9752 secunde