Ce manifestații organizează Primăria Cumpăna de Ziua Copilului

269
1 min citire
La inițiativa primarului Mariana Gâju, administrația locală Cumpăna, va organiza mâine, cu prilejul Zilei Copilului, o serie de activități dedicate în mod special celor mici, dar și locuitorilor comunei de toate vârstele.
Astfel, potrivit comunicatului trimis de departamentul de presă al primăriei, evenimentul va debuta în jurul orei 8.30, când vor avea loc concursuri sportive de handbal, fotbal, precum și competiții de pictură, dans, interpretare vocală și alte manifestații artistice. Evenimentele se vor desfășura în cadrul a două grădinițe și a Grupului Școlar din localitate.
De la ora 9.00, primăria, prin persoana Marinei Gâju, va oferi pachete conținând dulciuri preșcolarilor din Grădinița numărul 1. De asemenea, de la ora 10.00 vor fi cadorisiți prichindeii de la Grădinița Sfânta Maria, iar în jurul orei 11.00 își vor primi pachete elevii de la Grupul Școlar Cumpăna.
Începând cu ora 11.30 va avea loc sfințirea "Grădiniței Florilor" cu program prelungit situată pe Șoseaua Constanței numărul 100. Slujba va fi efectuată de IPS Teodosie, însoțit de un sobor de preoți. Potrivit comunicatului, clădirea reprezintă o construcție nouă și este cadoul Primărie Cumpăna pentru cei 250 de preșcolari din localitate cu prilejul zilei de 1 iunie. De la ora 13.00, peste 300 de elevi vor merge în Constanța, pentru a se bucura, gratuit de parcul de distracție Aquamagic. Această activitate se va desfășura și în zilele de 2 și 3 iunie, când alții elevi ai grupului Școlar Cumpăna vor merge la aqua-parcul din Mamaia.
De altfel, cadourile pentru copii din comună au venit din timp. Astfel, menționăm că în perioada 28-31 iunie, primarul Mariana Gâju a oferit tuturor copiilor din Cumpăna spectacole de teatru specifice vârstei lor. Acțiunea a fost întreprinsă, ca de obicei, cu sprijinul sponsorilor, care sar în ajutorul primărie la fiecare eveniment realizat pentru locuitorii comunei. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.036 secunde