Ce program are președintele Iohannis în SUA

138
Ce program are președintele Iohannis în SUA - klausiohannis-1443097248.jpg

Articole de la același autor

Președintele Klaus Iohannis a ajuns, astăzi, în Statele Unite ale Americii, unde efectuează, până miercurea viitoare, o vizită oficială.


În prima zi a vizitei sale în SUA, șeful statului se va întâlni la New York cu reprezentanți ai unor investitori instituționali și bănci de investiții. Cu ocazia acestei întâlniri, el va susține o alocuțiune cu tema "România — o destinație atractivă pentru investitorii instituționali". 


Potrivit Administrației Prezidențiale, vineri, președintele Iohannis va participa la deschiderea Summitului ONU privind adoptarea Agendei de dezvoltare post-2015 și la un dejun cu conducerile unor companii multinaționale americane prezente sau care doresc să investească în România. 


Sâmbătă, șeful statului se va întâlni cu comunitatea românilor din New York, iar duminică va avea două intervenții naționale, una în cadrul Reuniunii mondiale a liderilor privind realizarea egalității de gen și capacitatea femeilor și alta la Summitul ONU pentru adoptarea Agendei de dezvoltare durabilă, în cadrul căruia vor vorbi și președintele SUA, Barack Obama, și președintele rus, Vladimir Putin. 


Luni seara, președintele Iohannis și soția sa, Carmen, participă la recepția tradițională oferită de președintele american, Barack Obama. 


Marți, șeful statului va susține intervenția națională în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 70-a sesiuni a Adunării Generale, iar apoi va participa la Summitul liderilor pentru contracararea ISIL și a extremismului violent, reuniune inițiată și găzduită de președintele SUA. În aceeași zi, el se va întâlni cu Atlantic Council și va participa la "Adriatic-Baltic-Black Sea Leaders' Meeting", o inițiativă a președintelui Croației, Kolinda Grabar-Kitarovic, sub egida Atlantic Council.

Președintele Iohannis va mai avea în marja summitului ONU întâlniri cu alți șefi de stat. El se va întâlni la Washington cu vicepreședintele SUA, Joe Biden. 


După zece ani, este prima oară când România este reprezentată la nivel de șef de stat la summitul ONU. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8989 secunde