Ce soluții propune deputatul Florin Gheorghe pentru parlamentarii chiulangii

225
Ce soluții propune deputatul Florin Gheorghe pentru parlamentarii chiulangii - cesolutiipropunedeputatulfloring-1429538390.jpg

Articole de la același autor

Deputatul Colegiului 10 din Constanța, Florin Gheorghe, de la UNPR, a anunțat, ieri, că va propune colegilor mai multe soluții pentru parlamentarii nemulțumiți de nivelul indemnizației.

"Am constatat că unii parlamentari, exact cei care nu trec decât o dată pe an pe la Parlament, se plâng de nivelul mic al indemnizației de parlamentar. De exemplu, doamna senatoare liberală Vasilica Miron este tare revoltată că nu-i ajung banii nici pentru coafor, în condițiile în care domnia sa este mai prezentă în revistele monde-ne, decât la activitățile Parlamentului. O să mă consult cu mai mulți colegi parlamentari și am în vedere să le propun depunerea unei inițiative legislative prin care să modificăm Legea nr. 96/2006, privind statutul deputaților și senatorilor", a spus deputatul constănțean Florin Gheorghe.

Concret, el a explicat că vrea să le propună ca indemnizația, dar și diurna și alte drepturi ale parlamentarilor să fie condiționate de prezența la Parlament, de activitatea din comisii și din plen, pe fiecare dintre zilele din programul aprobat de către biroul permanent al fiecărei camere. Parlamentarul a spus că se impune o asemenea modificare deoarece actualul statut prevede sancționarea parlamentarului cu reținerea a 1% din indemnizația lunară, însă această prevedere nu a fost aproape niciodată aplicată. Totodată, deputatul Florin Gheorghe a mai spus că dorește să mai propună și generalizarea votului electronic, astfel încât el să fie aplicat și pentru voturile date asupra rapoartelor și avizelor cu prilejul lucrărilor în comisiile permanente, precum și generalizarea transmisiilor online a activităților comisiilor.

"Cred că cetățenii au dreptul să cunoască ce fac aleșii lor, pe banii lor, ai cetățenilor, dacă participă la activitățile și lucrările comisiilor și plenului, dacă votează și mai ales cum votează. Este trist că unii reprezentanți ai partidelor de opoziție nu scapă de ipocrizie, plângând pe de o parte că au indemnizații mici care nu le ajung pentru coafor sau pentru a umple rezervoarele bolizilor de lux, în schimb uită să spună că trec pe la Parlament doar în ziua în care se dă chenzina", a mai declarat deputatul Florin Gheorghe.

Modificările pe care intenționează să le propună parlamentarul constănțean vin, în contextul ultimelor zile, când mai mulți parlamentari s-au plâns ba că or să aibă pensii mici la bătrânețe, ba că indemnizația pe care o primesc de la Parlament este insuficientă.

v v v

Una dintre cele ajunse în Parlamentul României și care este nemulțumită de banii pe care-i primește este Vasilica Steliana Miron, senator din partea PNL. Ea a declarat că indemnizația de parlamentar este atât de mică, încât banii nu-i ajung nici măcar pentru coafor și pentru a-și păstra imaginea este nevoită să apeleze la banii soțului ei.

"Prefer hainele și pantofii de la producătorii locali. Am și discount-uri foarte mari. Noroc cu soțul meu și cu părinții mei că mă susțin financiar. Din salariul de la Parlament nu mi-ar ajunge banii nici pentru coafor", a spus Vasilica Steliana Miron. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 30 Martie 2015
Stire din Politică-Administrație : O nouă lovitură în Parlament
Pagina a fost generata in 0.6198 secunde