Concurs Ce spune Christian Gigi Chiru despre "afacerea strada Traian"

248

Articole de la același autor

În conferința de presă susținută azi în legătură cu situația străzii Traian din Constanța, președintele PDL Constanța, Christian Gigi Chiru a afirmat că deține informații potrivit cărora, din acționariatul firmelor care s-ar fi ocupat de retrocedarea terenurilor pentru parcelele de pe strada Traian, unde ar trebui să fie construit un nou mall, sunt rude cu primarul Radu Mazăre sau fac parte din sfera de influență a acestuia.
Chiru a mai declarat că o parte dintre firmele din acționariatul companiilor de consultanță fac de asemenea parte din sfera de influență Mazăre – Strutinsky – Constantinescu, iar ca exemple a dat SC Tutun și ziare, Habitat & Ambient și SC Sia, firma care administrează Portul Turistic Tomis.
Potrivit lui Chiru, terenurile au fost vândute la prețuri de nimic, sumele vehiculate fiind de 100 de ori mai mici decât prețul zonei. Conform lui Christian Gigi Chiru, acest lucru s-a întâmplat "pentru a satisface interesele primarului Mazăre și ale apropiaților lui".
Președintele PDL, recent autoproclamat primar al Constănțenilor, a mai adăugat că dacă după alegerile din iunie administrația locală de la Constanța nu se va schimba, zona străzii Traian va rămâne periclitată, deoarece actualii deținătorii construcției și terenurilor nu vor construi nimic nici în următorii 10 ani.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 16 Martie 2012
Stire din Politică-Administrație : Becali s-a aliat cu Vadim
Pagina a fost generata in 1.3128 secunde