Cererea de arestare preventivă a lui Vlad Cosma a fost trimisă Comisiei juridice

59
Cererea de arestare preventivă a lui Vlad Cosma a fost trimisă Comisiei juridice - cerereadearestare-1392200890.jpg

Articole de la același autor

Biroul permanent al Camerei Deputaților a transmis miercuri Comisiei juridice cererea ministrului Justiției de arestare preventivă a deputatului PSD Vlad Cosma, iar dacă nu se cer probe sau date suplimentare, până pe 20 februarie plenul Camerei Deputaților trebuie să se pronunțe asupra acestei cereri.


"S-a decis ca cererea respectivă și cele două volume de material probator în susținerea acestei cereri, aproximativ 428 de pagini, să se repartizeze Comisiei juridice. Comisia are termen de trei zile pentru a se pronunța în situația în care avocatul deputatului sau altcineva nu solicită aducerea unor probe suplimentare de la Parchetul General, situație în care Comisia juridică, după primirea acestor documente, curge termenul de trei zile. După ce comisia depune raportul, plenul are 5 zile să se pronunțe. Dacă situația ar fi una normală și nu s-ar mai solicita alte cereri sau probe, ar însemna că termenul este până în 20 februarie pentru ca plenul Camerei să se pronunțe", a spus secretarul Camerei Niculae Mircovici după ședința Biroului permanent, citat de Agerpres. 


El a adăugat că, astăzi, Comisia juridică urmează să stabilească data audierii lui Vlad Cosma, iar membrii comisiei au la dispoziție trei zile pentru a studia documentele. Tot miercuri, deputatul Cosma va fi informat în mod oficial despre cererea justiției. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5516 secunde