Cererea de înregistrare a partidului M10, admisă de instanță

97
< 1 min citire
Cererea de înregistrare a partidului M10, admisă de instanță - monicamacoveieu847x477-1436448922.jpg
Tribunalul București a dispus, ca instanță de fond, acordarea personalității juridice partidului M10, formațiune condusă de europarlamentarul Monica Macovei, și înregistrarea acestuia în Registrul partidelor politice, potrivit unui comunicat de presă.
"Mulțumim tuturor celor care au făcut posibil acest prim pas, începând cu militanții și susținătorii care au strâns semnături și pun suflet în construcția M10. M10 există pentru a oferi o alternativă la sistemul transpartinic corupt. Suntem, din acest punct de vedere, un partid anti-sistem. Cei care vor o alternativă la clasa politică expirată au acum un partener și un sprijin: M10 există pentru ei", se arată în comunicatul formațiunii.
Potrivit sursei citate, M10 s-a născut "din mobilizare civică în jurul candidaturii independente a Monicăi Macovei la Președinție" și duce mai departe acest spirit.
"Credem în merit, muncă, modestie, normalitate. Detestăm populismul și dublul discurs. Suntem un partid reformist: vrem reforma profundă a României. Nu propunem nimic șocant, milităm pentru ce e firesc: o țară prosperă, cinstită, nepoluată, în care să trăim decent și cu plăcere", se susține în comunicat. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0337 secunde