Chiriță revigorează, cu peste un milion de euro, potențialul turistic al Hârșovei

676
2 min citire
În luna septembrie a anului trecut, primarul Hârșovei, Ionel Chiriță s-a putut bucura, cu ocazia zilelor orașului, de promisiunea premierului Călin Popescu Tăriceanu de a sprijini proiectele pe care localitatea le are în vedere, în special pe cele care privesc potențialul turistic al zonei. Și pentru că edilul nu se lasă cu una, cu două, fiind de altfel, așa cum chiar el s-a caracterizat, "primarul care intră pe orice ușă și pe orice geam și o face de câte ori trebuie", Chiriță a propus deja două proiecte care au ca obiectiv valorificarea potențialului turistic al orașului.
Astfel, primarul liberal s-a gândit la amenajarea unei zone turistice de agrement, proiect a cărui locație va fi undeva la marginea orașului, în spațiul cunoscut sub numele de "Gura Văii" și, mai important, la valorificarea turismului istorico-cultural prin reabilitarea unor obiective: "Vom readuce în prim plan Cetatea Carsium, prin refacerea sa parțială, și vom amenaja un parc arheologic", a declarat Chiriță. Inedită este, din punct de vedere al funcționalității proiectului, ideea edilului de a amenaja un "arheodrom în care atât hârșovenii, cât și turiștii pot avea parte de o întoarce în timp". "Arheodromul va fi de tip neolitic, altfel spus el va reda perioada neolitică, iar oamenii vor putea servi aici masa în vase în stilul celor neolitice. Servirea va fi și ea, în cadrul acestui proiect turistic, tot o copie a acelei perioade", a ținut să menționeze Chiriță.
În ceea ce privește stadiul acestor două proiecte ele se află, deocamdată, în faza de studii de fezabilitate. "Se lucrează la studiile de fezabilitate și la caietele de sarcini pentru că vrem să le demarăm anul acesta", a precizat primarul. Despre costurile la care se vor ridica proiectele turistice, Chiriță nu a putut să indice o cifră exactă, însă a declarat că "e foarte posibil să depășească suma de un milion de euro și chiar mai mult". Dacă studiile de fezabilitate vor fi plătite din bugetul local, pentru proiectele propriu-zise edilul a precizat că finanțarea se va face fie prin fonduri structurale, fie sub alte forme, Chiriță ținând cont aici și de promisiunea primului ministru Tăriceanu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0307 secunde