Chiriță schimbă Legea Finanțelor Publice Locale

997
2 min citire
Cea de-a cincisprezecea ediție a Adunării Generale a Asociației Orașelor din România susținută în acest an între 12 și 15 martie la București va rezolva, potrivit președintelui AOR, liberalul Ionel Chiriță, "una dintre problemele extrem de importante ale administrațiilor publice locale".
În acest sens, unul dintre subiectele abordate în cadrul întâlnirii la care a participat și Ministrul Internelor și Reformei Administrative, Cristian David, a fost, conform declarațiilor lui Ionel Chiriță, "problema legată de plata impozitului pe venit de către angajații instituțiilor publice la centrele județene, și nu în localitatea în care își exercită activitatea, așa cum ar fi firesc.
Administrațiile locale pierd astfel, anual, aproximativ 200.000 de lei, ceea ce reprezintă o sumă mare pentru noi. Până la urmă sunt bani cu care am putea face ceva pentru oraș", a explicat președintele AOR.
În sensul acesta, Chiriță a ținut să menționeze: "Potrivit Legii 273 a Finanțelor Publice Locale, lege modificată în 2006, plătitorii de impozite, angajați ai instituțiilor publice puteau plăti impozitul și în județ, și asta din cauza unei exprimări echivoce, care lăsa loc de interpretări. Totuși, toate acele instituții sau agenți economici care au un punct de lucru cu mai mult de cinci angajați într-o localitate trebuie să-și achite acolo impozitul. Și asta pentru că tot ceea ce ține de servicii publice, adică iluminat, drumuri și multe altele, lor le este asigurat în localitatea respectivă și nu, așa cum este cazul instituțiilor din Hârșova, în Constanța", a mai precizat Chiriță.
Vestea bună este însă, așa cum specifică președintele AOR, că "până miercurea viitoare va fi definitivată o Hotărâre de Guvern care se află acum în stadiul de procedură prin care se va lămuri acest aspect al achitării impozitului pe venit acolo unde trebuie. Iar prin asta nu se înțelege că instituțiile publice, precum Poliția, Judecătoria, Parchetul sau Poliția de Frontieră vor plăti mai mult decât trebuie, așa cum mai vorbesc uneori gurile rele".
"Vai de mama noastră!"
Președintele AOR, Ionel Chiriță, care este în același timp și edilul Hârșovei a mai afirmat și că, în cadrul aceleiași întâlniri cu ministrul Cristian David, reprezentanții AOR au expus și strategia de dezvoltare a orașelor.
Astfel, Chiriță a declarat: "În ceea ce privește fondurile de finanțare sunt de părere că orașele mici ar trebui să intre și ele în programul național pe direcțiile de dezvoltare rurală și asta pentru că există orașe care, chiar dacă se bucură de statutul de mediu urban, ele rămân, totuși, ancorate în cel rural. E vai de mama noastră atunci când vine vorba de unele dintre localitățile mici!", a conchis Chiriță.
Potrivit acestuia "orașele mici trebuie, conform principiului subsidiarității, să fie dotate cu o structură instituțională completă, ceea ce presupune școli, spitale, grădinițe, reprezentanțe ale direcțiilor specializate din cadrul Consiliului Județean și ale altor servicii deconcentrate, dar și condiții optime precum sistemele de canalizare și drumuri corespunzătoare, și asta pentru ca locuitorii să nu se mai deplaseze în orașele mari".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0312 secunde