Lucrările de renaturare a amenajărilor piscicole Murighiol și Ceamurlia vor fi demarate în acest an, iar amenajările agricole Murighiol-Dunavăț și Carasuhat vor fi transferate către Administrația Rezervațiilor Biosferei Delta Dunării, printr-o hotărâre de consiliu.
Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile (MMDD) a anunțat, vineri, că secretarul de stat Lucia Ana Varga a participat, la Tulcea, la o întâlnire referitoare la predarea incintelor agricole aflate în administrarea acestuia către Administrația Rezervațiilor Biosferei Delta Dunării (ARBDD), pentru realizarea lucrărilor de renaturare.
În 2008, vor fi demarate lucrările de renaturare în amenajările piscicole Murighiol și Ceamurlia, pentru care sunt finalizate proiectele tehnice și pentru care autoritățile locale și-au dat deja acordul.
Totodată, Lucia Ana Varga a informat organizațiile neguvernamentale că în zona Grindului Chituc nu se desfășoară lucrări, precizând că Direcția Apelor Dobrogea-Litoral elaborează, conform legii, procedura de obținere a acordului de mediu, la ARBDD fiind deja depusă documentația, inclusiv studiul de evaluare a impactului asupra mediului.
În 26 februarie, în localitatea Mihai Viteazu, a avut loc o dezbatere publică în cadrul căreia au fost făcute completări la studiul de impact. Potrivit secretarului de stat din MMDD, Grindul Chituc este o zonă protejată și orice lucrare cu posibil impact asupra mediului trebuie analizată foarte atent. Varga a precizat că, dacă în urma verificării documentației se va stabili că lucrările vor avea un impact negativ asupra zonei, investiția nu se va mai realiza.