Vasile Blaga:

"Cine mișcă în front să ne lase!"

671

Articole de la același autor

Prezent la Consiliul Județean de Coordonare al PDL Constanța, secretarul general al PDL, Vasile Blaga, le-a spus participanților
că, după desemnarea noii conduceri a organizației, cine "mișcă în front" sau își va vorbi de rău colegii să plece din partid.
"Convingerea mea este că parcursul pe care vom merge va fi unul sănătos și că împreună vom demonstra prima oară la alegerile locale din 2012 și apoi la alegerile generale că vom putea guverna și mai departe România. Ca să putem face acest lucru, trebuie să rămânem în primul rând o echipă unită. În Constanța, rezultatele puteau fi mult mai bune dacă nu ne măcinam între noi, ci cheltuiam acea energie a unor dispute interne în bătălia cu Mazăre și Constantinescu. Câștigam și Primăria, și Consiliul Județean. Va trebui să înțelegem un lucru: de astăzi, vom pleca cu o echipă la conducerea partidului. Acea echipă va trebui să respecte întru totul Statutul PDL și Regulamentul de organizare în teritoriu și cine mișcă în front să ne lase. Cine își vorbește de rău colegii, direct sau indirect, în media sau oriunde, să ne lase!", a spus Vasile Blaga.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 14 Martie 2011
Stire din Politică-Administrație : Paul Brânză știe să piardă
Pagina a fost generata in 1.6458 secunde