Cine s-a înscris în cursa pentru prezidențiale la PDL

86
Cine s-a înscris în cursa pentru prezidențiale la PDL - 21475-1381750038.jpg

Articole de la același autor

Cătălin Predoiu, Simona Crețu și Gheorghe Falcă au fost validați pentru alegerile interne din PDL privind desemnarea candidatului la scrutinul prezidențial de anul viitor.




"Comisia s-a întrunit aseară (duminică seară - n.r.). Am analizat toate cele trei proiecte depuse. Din punct de vedere formal au fost îndeplinit condițiile prevăzute de Statut și deciziile luate în Colegiul Director Național al partidului, urmând ca cei trei, Simona Crețu, Cătălin Predoiu și Gheorghe Falcă, să intre în campania electorală în perioada imediat următoare potrivit programului stabilit", a declarat luni, pentru AGERPRES, președintele Comisiei Naționale de Integritate, Statut și Litigii a partidului, Daniel Buda. 


Acesta a adăugat că proiectele depuse de cei trei sunt proiecte de țară elaborate în acord cu politicile promovate de Partidul Democrat Liberal. 


Buda a precizat că, potrivit programului stabilit, cei trei candidați înscriși în competiția internă pentru desemnarea prezidențiabilului PDL se vor deplasa în teritoriu pentru a-și promova programele în cadrul organizațiilor. Prima rundă de alegeri se va desfășura pe 26 octombrie, la nivelul regiunii de nord-est (regiunea Moldova). 


"Va fi un scrutin organizat pe secții de votare, în interiorul partidului, în locuri deja stabilite", a mai spus Buda. 


Prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu a anunțat luni, într-o postare pe blogul său, că programul de țară cu care candidează în cursa internă se intitulează: "Forța echilibrului - pentru o Românie bine condusă spre prosperitate și normalitate". 


În cuprinsul documentului, Predoiu susține că, în prezent, România este "o țară cu o guvernare USL incompetentă, abuzivă și pe alocuri antinațională", care nu dispune de ''un management luminat, modern, cooperativ". 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3817 secunde