Cine se opune exploatării gazelor de șist în sudul litoralului

338
Potrivit unui comunicat de presă din partea municipalității, reprezentanții Primăriei Mangalia colaborează cu ONG-urile din localitate pentru informarea populației cu privire la referendumul care va fi organizat în data de 9 decembrie, pe tema exploatării gazelor de șist. Astfel, în această perioadă, reprezentanții administrației locale și cei ai Asociației Drepturi Civile desfășoară o campanie de conștientizare a opiniei publice, astfel încât cetățenii să se prezinte la vot pentru a-și exprima acordul sau dezacordul față de exploatarea gazelor de șist în sudul litoralului. 


"Încă din 29 martie anul curent, la o zi după ce Guvernul României a semnat acordul pentru extracția gazelor de șist prin metoda fracționării hidraulice, Asociația Drepturi Civile din Mangalia a inițiat un demers către Parlamentul European. În document, au fost expuse motivele pentru care România ar trebui să beneficieze de același tratament ca și alte țări europene, unde s-a interzis exploatarea acestor gaze prin metoda fracționării hidraulice. Conform articolului 227 din tratatul european, Asociația Drepturi Civile declară că va susține prin toate metodele legale cauza stopării acestui proiect ce s-a dovedit dăunător mediului în mai multe țări unde a fost aplicat. În adresa către Parlamentul European, Asociația Drepturi Civile a solicitat întreruperea oricărei acțiuni până la inițierea unui referendum prin care populația să-și exprime opțiunea, prin vot democratic. Administrația locală a municipiului Mangalia a luat act de demersurile Asociației Drepturi Civile, iar în urma unei Hotărâri de Consiliu Local, primarul Cristian Radu a inițiat un referendum pentru data de 9 decembrie, când cetățenii vor putea răspunde cu DA sau NU la întrebarea: Sunteți de acord cu riscul de afectare a pânzei freatice și a turismului pe teritoriul administrativ al municipiului Mangalia, în urma exploatării gazelor de șist din sudul litoralului?", se arată în comunicat.

Mai mult de atât, se afirmă în text, reprezentanții Asociației Drepturi Civile susțin că vor continua demersurile în fața Parlamentului European și după organizarea referendumului, iar dacă va fi necesar, se vor adresa și altor instituții internaționale. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 05 Noiembrie 2012
Stire din Politică-Administrație : Ședință ordinară la Mangalia
Pagina a fost generata in 0.3146 secunde