Cine sunt "dezertorii"? PSD și UNPR au aspirat Constanța

890
Cine sunt

Articole de la același autor

"Ordonanța lui Dragnea", prin care aleșii locali își puteau schimba partidul fără să-și piardă mandatul, a expirat. Cele 45 de zile prevăzute ca termen în care puteau lua o decizie în acest sens au folosit celor care vroiau să schimbe partidul dar și celor care vroiau să devină independenți. În ceea ce privește județul Constanța, doar ce intrase în vigoare "Ordonanța lui Dragnea" când 12 con-silieri locali din cadrul Consiliului Local al comunei Peștera și-au anunțat de-misia în bloc și au declarat că vor activa ca independenți, urmând modelul primarului Valentin Vrabie.

Din cei 12 demisionari, 11 sunt de la PSD, în timp ce unul este de la PNL. Aleșii locali din Peștera au motivat aceste demisii prin refuzul de a mai fi "păpușile perfecte activate doar în campaniile electorale pentru strângerea de voturi".

Cât despre primarii județului Constanța, edilul din Castelu, Nicolae Anghel, a ales să-și dea demisia din PDL și să rămână independent. De asemenea, primarul liberal Lili Pâslaru, de la Pecineaga, și primarul democrat-liberal Anton Burcea, de la Adamclisi, au ales să plece la PSD.

Întrebat dacă după ce a părăsit PDL simte că a primit mai mult ajutor de la autorități, primarul Anton Burcea a spus că singurul său interes este bunăstarea locuitorilor din comună, acesta fiind principalul motiv pentru care a trecut la PSD. Un alt primar care a ales să schimbe "macazul" este cel de la Cogealac. În acest sens, președintele UNPR Constanța, George Lipoveanu, a confirmat că formațiunea politică pe care o reprezintă și-a mărit "zestrea" în județul Constanța.

"Primarul localității Cogealac, Gheorghe Alexa, viceprimarul și alți șase consilieri au aderat la formațiunea noastră. De asemenea, viceprimarul și un consilier PPDD de la Corbu au trecut la UNPR precum și unul din Consiliul Local al comunei 23 Au-gust", a declarat președintele UNPR Constanța, George Lipoveanu.

Schimbări și în CJC

Și la nivelul Consiliului Județean Constanța au intervenit modificări. Drept urmare, PDL Constanța a rămas fără doi aleși, după ce consilierii județeni Ionuț Fântână și Florian Constantin și-au dat demisiile din PDL și au ales să rămână independenți. Totodată, consilierul județean Ion Radu de la PPDD Constanța și-a dat demisia din partid si s-a înscris în PSD.

"Am făcut acest pas fiind o alegere politică. Din opoziție nu-mi puteam promova ideile și proiectele. Mărturisesc că sunt de doi ani și jumătate în opoziție și nu am reușit să-mi promovez proiectele, ceea ce mă făcea să simt că sunt într-un con de umbră", a declarat consilierul județean Ion Radu.

O lovitură grea a primit PPDD și în Consiliul Local Constanța, unde Valentin Șurghie și Gabriel Candindatu au semnat adeziuni la PSD.

Pe de altă parte, una dintre cele mai răsunătoare schimbări în favoarea PSD a fost cea a fostului primar al Mangaliei Zanfir Iorguș, artizanul acestei mișcări politice fiind senatorul Nicolae Moga. Astfel, împreună cu Zanfir Iorguș, la PSD Mangalia au mai trecut încă nouă membri de la PDL, din care șase sunt consilieri locali. Mai mult, Iorguș a preluat și conducerea Organizației PSD Mangalia fiind numit președinte interimar chiar de liderul PSD Constanța, Radu Mazăre.

Potrivit ordonanței, prefectura fiecărui județ este obligată să centralizeze rezultatele finale ale acestei campanii de recrutare a aleșilor, însă, deocamdată, la nivelul Constanței nu există o informare completă.

"Reprezentanții Prefecturii Constanța au transmis o adresă către toate primăriile din județ pentru a informa care sunt modificările care au intervenit din punct de vedere politic la nivelul consiliilor locale. Au termen 10 zile să transmită centralizarea, adică până pe 27 octombrie", a declarat Robert Nenciu, șeful Cancelariei Prefecturii Constanța. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5225 secunde