Cine vrea să fie președintele PDL Constanța. Candidați surpriză

1216
3

Ieri a fost ultima zi în care s-au mai putut depune candidaturi pentru alegerile ce vor avea loc, la data de 5 noiembrie, pentru Biroul Permanent Local al Organizației Municipale a PDL Constanța.

La Comisia de Organizare și Desfășurare a Alegerilor (CODA), au fost înregistrate peste 100 de candidaturi, unii democrat-liberali optând pentru mai multe funcții. În ceea ce privește funcția de președinte, în cele din urmă, ea este râvnită de patru persoane și nu de trei, așa cum se preconiza.
După cum deja se știe, prima persoană care și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al Organizației Municipale a PDL Constanța este deputatul Maria Stavrositu, actualul interimar al organizației de la malul mării. De altfel, ea a spus încă de la început că intenționează să candideze și nu a dat niciodată semne că ar renunța la lupta pentru șefia PDL Constanța.
Cel de-al doilea candidat care și-a depus candidatura este deputatul Constantin Chirilă. El și-a exprimat intenția de a candida în urmă cu aproximativ o lună de zile, la insistențele mai multor democrat-liberali. Ulterior, pe surse au apărut fel și fel de zvonuri, cum că deputatul Chirilă nu va mai intra în cursă, lăsându-i cale liberă colegei sale din Parlament. Lucru pe care Chirilă l-a negat constant, spunând că dorește ca la Organizația Municipală să se facă ordine și pentru acest lucru nu va renunța să candideze.
Cel de-al treilea candidat este consilierul județean Florian Constantin, despre care mulți spuneau, "pe blat", că se va retrage din competiție. Iată că nu a fost să fie așa, după cum își doreau unii, iar Constantin încă tânjește după funcția supremă de la Municipiu. De altfel, el a lăsat să se înțeleagă, încă de zilele trecute, că nu va renunța, atunci când a spus că "s-a dat doi pași înapoi ca să-și ia avânt".
Și cum trei candidați parcă nu erau de ajuns pentru funcția de preșe-dinte, consilierul local Nicolae Șandru a așteptat și, pe ultima sută de metri, și-a depus și el candidatura la funcția de președinte, deși anterior optase numai pentru prim-vicepreședinte.

În aceste condiții, este posibil ca democrat-liberalii să pățească la fel ca și la alegerile de la Organizația Județeană și să fie nevoiți să participe la două scrutine, dacă niciunul dintre cei patru candidați nu va reuși să obțină voturile necesare pentru a fi declarat câștigător din primul tur de scrutin.
Alegerile vor avea loc, sâmbătă, 5 noiembrie, începând cu ora 11.00, la Casa de Cultură din Constanța, unde vor fi prezenți pentru a vota 600 de delegați.



Comentează știrea

pogonici
3 noiembrie 2011
alegeri?

Partidul in care pot candida pentru functia de presedinte indivizi mediocrii ca Sandru si Constantin,nu e nici democrat si nici liberal.

pdist
3 noiembrie 2011
se alege praful

cu asemenea oameni e vai si amar de noi. indiferent de cine castiga

rex
3 noiembrie 2011
javre portocalii

Un grup malefic (pd) isi alege "guru" local : intr-o galeata de "rahat" intra 4 javre si 600 de indobitociti (cred ca sunt numarati de matematiciana anastase)scoate un exemplar si-l declara sef. URA!!URA!!! avem sef???

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5356 secunde