Circ electoral și balamuc pe nervii și banii năvodărenilor

491
3 min citire
Balamucul din Consiliul Local Năvodari, care blochează orașul de câteva luni, pare să nu aibă rezolvare. Instanțele de judecată și Prefectura Constanța încearcă, fără sorți de izbândă, să descurce ițele încurcate de aleșii urbei în așa hal încât nici legea nu prea găsește rezolvare.
Practic, tot ce judecătorii hotărăsc ziua, Matei și ai lui anulează noaptea, în ședințe de consiliu ținute pe blat, departe de ochii lumii.
S-a ajuns la un momentdat ca în cadrul Consiliului Local Năvodari să existe un număr par de consilieri locali, cu trei mai mulți decât prevede legea. Toți au hotărâri judecătorești care le atestă calitatea de ales local.
După zeci de procese și acțiuni în instanță, judecătorii par să încline balanța în favoarea primarului Calapod, redându-i, cel puțin teoretic, majoritatea în consiliu. În realitate, lucrurile au rămas în același blocaj. Toate hotărârile votate de consilierii locali PD-L în ședințele de consiliu erau revocate mai apoi, în alte ședințe ținute doar de aleșii PNL și PSD.
Toată situația din Năvodari nu are decât încărcătură politică. Așa-zișii aleși ai urbei, în prag de campanie electorală, calcă în picioare mandatele oferite de către năvodăreni prin vot, uitând de problemele și prioritățile lor, totul pentru a face valuri și a fi aleși la viitoarele alegeri. Matei ține morțiș să iasă în evidență cu ceva, purtând cu el și frustrarea celor câteva zeci de voturi care i-au lipsit pentru a câștiga primăria în 2004. Menirea lui declarată și oficializată este de a face tot ce îi este posibil pentru a-l bloca pe primarul Calapod.
Tucan, dirijorul din umbră
Numai că pesedistul năvodărean nu prea își dă seama că el nu este decât o păpușă în mâna liberalului Jean Paul Tucan, principalul contracandidat al actualului edil. Execută tot felul de reprezentanții și face circ în Năvodari, beneficiarul show-ului fiind Tucan, care, de pe margine, fără a fi implicat direct în consiliul local, își creionează liniștit campania electorală, în contrapondere la actuala țigănie din administrație.
Matei se lăuda zilele trecute că a câștigat deja cinci procese împotriva primarului Calapod și a consilierilor PD-L, dând asigurări că va avea grijă să "îndrepte" și hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care adversarii săi din consiliul local aveau câștig de cauză. Mai exact, este vorba despre hotărârea judecătorească prin care cei trei consilieri care au plecat de la PNL la PD-L își mențin mandatele de aleși locali și se anulează hotărârea de CL prin care s-a votat eliminarea lor din consiliu.
"Așteptăm motivația instanței, să înlăturăm viciul de formă și vom adopta imediat o altă Hotarâre de Consiliu Local în conformitate cu Legea 249/2006 și vor fi dați afară din Consiliul Local încă o dată cei trei consilieri care au migrat de la PNL la PD (Andrei Steluța, Boască Aurel și Mara Liliana)", spunea Nicolae Matei, conștient că acțiunile sale nu sunt decât simple reprezentații electorale. Chiar și consilierul social-democrat știe că nu au rămas mai mult de două luni de zile până la alegerile locale, când apele vor fi limpezite, prin vot, direct de către năvodăreni. Cel mai probabil, procesele în care se judecă el cu primarul și ceilalți nici nu vor fi soluționate până atunci, însă dă bine la imagine un consilier atât de activ, chiar și doar în ultimele luni de mandat.
Viclean, de pe margine, Tucan dirijează acțiunea exact așa cum îi convine lui. Proștii își dau la gioale între ei, în timp ce el va ieși drept, nepătat, în fața oamenilor, asigurându-i că el nu va permite să se întâmple așa ceva în Năvodariul peste care speră să domnească.
Prefectura nu mai știe cine și ce este legal în CL Năvodari
Dincolo de arenele circului, prefectul Dănuț Culețu ezită să se apropie prea mult. Recunoaște că nu poate da avize de legalitate pe ceea ce votează consilierii din Năvodari deoarece nici el, garantul legalității în județul Constanța, nu mai știe cine și ce este legal în urbea lui Calapod.
"În acest moment, nu poate fi stabilită componența corectă a Consiliului local Năvodari și nici legalitatea hotărârilor adoptate de acesta după data de 31.10.2007 și nu este posibilă stabilirea calității celor care au votat, până în momentul în care va fi emisă motivația instanței", spune prefectul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.035 secunde