CJC a decis! Navetiștii din Năvodari vor circula în continuare claie peste grămadă

4581
1
CJC a decis! Navetiștii din Năvodari vor circula în continuare claie peste grămadă - sedintaconsiliuljudetean8-1498840935.jpg
Consilierii județeni au respins, vineri, proiectul de hotărâre ce viza actualizarea Programului de transport public de persoane prin curse regulate în traficul județean, valabil în perioada 2014-2019. 


Proiectul de hotărâre a fost inițiat de consilierul județean Daniel Turcu, de la PMP, și viza înființarea unui nou traseu, respectiv traseul Constanța-Năvodari-Lumina, care să asigure o decongestionare a fluxului de călători din această zonă. 


Operatorul care ar fi urmat să execute noul traseu urma să preia o parte din călători, ajungându-se, în acest mod, la asigurarea unui serviciu de transport public de calitate.


"Am constatat că autovehiculele care efectuează transportul public de persoane pe traseu Constanța-Mamaia-Năvodari sunt arhipline. În acest context este imperios să precizez că numărul locuitorilor orașului Năvodari s-a mărit considerabil în ultimii ani. Pe de altă parte, călătorii care folosesc mijloacele de transport pe acest traseu și-au manifestat în mod constant și vehement nemulțumirea cu privire la condițiile în care sunt transportați, reclamând, în special, depășirea capacității de transport și starea tehnică precară a autovehiculelor", menționează Daniel Turcu în expunerea de motive. 


Cu toate acestea, în cadrul ședinței de ieri, consilierii de la PSD și PNL s-au abținut să voteze proiectul de hotărâre, acesta fiind votat favorabil doar de cei trei consilieri județeni de la PMP. Drept urmare, proiectul a picat la vot. Pe de altă parte, președintele CJC, Horia Țuțuianu, a readus în discuție faptul că a dispus efectuarea unui control cu privire la cei doi operatori de pe această rută și a spus că, în curând, se va stabili dacă se vor suplimenta cu mașini traseul în cauză sau se va mai desemna un operator în plus. 


Cei doi operatori care transportă călători în momentul de față au implicații politice, unul fiind de la ALDE, iar celălalt apropiat PSD-ului, exact partidele din conducerea CJC. 


Comentează știrea

Margareta
2 iulie 2017
cel mai bun proiect

Vino si tu in cel mai profitabil proiect.Activitate online,prospectare de piata,ofertare prospecti si mentinerea relatiilor cu prospectii.Totodata ,promovam un subiect original de film.Se face un curs gratuit online de 12 lectii si poti incepe.Veniturile sunt in functie de competente.Info la [email protected]

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 24 Iunie 2017
Stire din Social : RATC suspendă  linia 40 C
Pagina a fost generata in 0.3845 secunde