În ultima ședință pe 2010

CJC acoperă o "gaură" de peste un miliard de lei vechi la Școala Populară de Arte și Meserii

403
Pe ordinea de zi a ședinței de consiliu județean de ieri s-a regăsit și proiectul de hotărâre privind alocarea unei sume pentru acoperirea unui debit pentru Școala Populară de Arte și Meserii Constanța. Concret este vorba despre suma de 105.297 lei, bani care ar trebui să acopere un debit provenit în urma absorbției Centrului Județean de Conservare și Valorificare a Creației Populare Constanța de către Școala Populară.
Debitul a apărut ca urmare a procesului pe care Centrul de Conservare, în calitate de pârât, l-a avut cu o firmă care a efectuat lucrări de reparații și amenajare atelier de producție la sediul centrului din B-dul Ferdinand și amenajarea studio acustic de înregistrări la sediul din B-dul I. C. Brătianu. Potrivit adresei înaintate de directorul Școlii Populare, Doina Voivozeanu, lucrările au fost realizate încă din primăvara lui 2004, neplata acestora atrăgând după sine penalități, dar și toate cheltuielile de judecată care au decurs din respectivul litigiu. Astfel, odată cu preluarea Centrului de Conservare, Școala Populară a preluat și acest debit care în 2010 se ridică la suma de 105.296,50 lei.
Consilierii județeni au supus, ieri, la vot o hotărâre în acest sens, astfel că suma de 105.297 lei a fost alocată pentru acoperirea respectivului debit.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5574 secunde