Hârșova, "mielul blând" care suge și la țâța PDL, și la cea a PSD

1238
Hârșova,
"În momentul în care ești sprijinit, faci și compromisuri", este de părere primarul orașului Hârșova, Tudorel Nădrag, atunci când vine vorba despre imixtiunea politicului în administrația locală.
Nădrag este unul dintre cazurile fericite ale primarilor care se înțeleg bine și cu puterea și cu opoziția, el mergând pe principiul "mielul blând suge la două oi". A trecut prin momente dificile în partidul pe listele căruia a candidat, PDL, atunci când a fost acuzat că este partizanul social-democraților de la Consiliul Județean Constana, dar acele vremuri s-au dus și asta pentru că, după cum spune primarul orașului Hârșova, "și-au dat și ei seama că greșesc".

Și cu puterea, și cu opoziția
Astfel că, în prezent, Hârșova se poate lăuda că beneficiază atât de sprijin din partea PDL, ministerul condus de Elena Udrea facilitându-i accesul la finanțarea pentru repararea Casei de Cultură din oraș, iar de cealaltă parte, Consiliul Județean sprijină administrația financiară cu bani pentru demararea lucră-rilor la un alt obiectiv, de data aceasta la Vadul Oii. Unul dintre cele mai importante obiective care va fi realizat cu fonduri proprii este digul de 14 km lungime care are menirea de a proteja cele aproximativ 40 de familii aflate într-o zonă inun-dabilă și care cad victime apelor și la cele mai neînsemnate ploi.

200 de locuri de muncă pentru hârșoveni
Cu toate problemele apărute, mandatul de primar al pedelistului pare a fi unul satisfăcător și asta pentru că, așa cum a precizat chiar el, trei din cele patru obiective pe care și le-a stabilit la preluarea fotoliului de primar sunt îndeplinite.
Ultimul și cel mai greu este cel de a atrage investitorii străini în localitate, ceea ce ar însemna în primul rând locuri de muncă pentru populația din Hârșova. Are speranțe că se vor concretiza și câteva discuții purtate în acest sens cu doi investitori din Belgia. Aceștia sunt în prezent în stadiul de a obține ultimele avize pentru o uzină electrică de 20 MW, ceea ce ar acoperi, după cum a preci-zat primarul Tudorel Nădrag, consumul de curent electric la cinci localități de mărimea orașului Hârșova. Uzina ar urma să funcționeze pe bază de biomasă și resturi vegetale. Primarul estimează că în martie ar putea începe construcția uzinei care ar oferi aproximativ 200 de locuri de muncă.
Alte două investiții, tot cu patroni belgieni, ar fi o fabrică de paleți și brichete energetice și o alta de premixuri pentru zootehnie, aceasta de pe urmă producând pentru export.
În acest context, primarul din Hârșova nu prea are motive de nemulțumire, ba chiar încheie anul optimist și așteaptă un 2011 și mai bun.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5268 secunde