CJC își desemnează reprezentanții în Consiliul de Administrație al bibliotecii județene din Constanța

147
< 1 min citire
CJC își desemnează reprezentanții în Consiliul de Administrație al bibliotecii județene din Constanța - sedinta-cjc-22025-1774516785.webp
Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a convocat pentru luni, 30 martie 2026, de la ora 10.00, ședința ordinară ce va avea loc în sala „Remus Opreanu” din cadrul Palatului Administrativ. Printre proiectele incluse pe ordinea de zi se numără și desemnarea reprezentantului instituției în Consiliul de Administrație al Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța.
Conform documentației aferente, pentru această funcție sunt propuși Mihai Ioan Nache, în calitate de membru titular, și Leonard Drăgan, ca membru supleant.
Inițiativa apare în contextul în care Florența Mihaela Constantin, actualul membru titular desemnat anterior din partea Consiliului Județean Constanța, a anunțat că nu mai poate participa, pe termen nedeterminat, la ședințele Consiliului de Administrație. Aceasta fusese numită prin Hotărârea Consiliului Județean nr. 204/2024, act care nu prevedea însă și desemnarea unui membru supleant.
Prin noul proiect se urmărește asigurarea funcționării eficiente a Consiliului de Administrație al Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța.
Structura Consiliului de Administrație al instituției include directorul/managerul, în calitate de președinte, alături de alți cinci membri: contabilul-șef, șefi de servicii și un reprezentant al Consiliului Județean Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.073 secunde