Măsuri pentru responsabilizarea populației

CL Cernavodă a pus taxă pentru lucrările care afectează domeniul public sau privat

300
Orice persoană fizică sau juridică din Cernavodă care va executa lucrări de construcție care afectează domeniului public sau privat va trebui să repare suprafața deteriorată pe propria-i cheltuială și va achita și o taxă la Primărie.
Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de presă al Primăriei Cernavodă, măsura a fost luată în ședința de consiliu local de luni. Potrivit hotărârii adoptate de consilierii locali, oricine va dori, de acum înainte, să execute o lucrare de construcție care implică afectarea domeniului public sau privat va fi nevoit să solicite la primărie avizul de intervenție și să achite o taxă de 1 leu/mp/zi. De asemenea, solicitantul va reface pe cheltuială proprie spațiul deteriorat, aducându-l la stadiul inițial.
Tot în domeniul construcțiilor a mai fost aprobat luni și proiectul referitor la regulamentul privind autorizarea construcțiilor cu destinația balcoane la parterul blocurilor din Cernavodă. Potrivit hotărârii adoptate, viitoarele construcții ar trebui să respecte proiectul celor de la etajele superioare, ele fiind, de altfel, acceptate doar în blocurile care au prevăzute balcoane.
De asemenea, în hotărâre mai este prevăzut faptul că finisajele vor fi executate cu materiale identice celor folosite la fațada blocului. În ceea ce privește autorizația de construire, aceasta va fi eliberată după obținerea acordului proprietarilor, vecini direct afectați de noua construcție.
Printre cele 13 proiecte propuse de primarul Mariana Mircea pentru ședința de luni s-a mai aflat și cel privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Adăpostului "Sfânta Maria" din Cernavodă. Adăpostul, un centru de primire în regim de urgență pentru victimele violenței în familie, are ca obiect de activitate furnizarea de servicii sociale în scopul prevenirii și combaterii violenței în familie. Costul serviciilor acordate în cadrul adăpostului pentru victime sunt suportate din bugetul local. Adăpostul asigură și servicii de asistență medicală și îngrijire, consiliere psihologică și juridică. Regulamentul adoptat luni seară prevede metodologia de acces în adăpost, atribuții specifice ale personalului din cadrul centrului, reguli interne ce trebuie respectate de persoanele asistate.
În cadrul aceleiași ședințe au mai fost desemnați și doi membri în Consiliul consultativ al Spitalului orășenesc Cernavodă și aprobate și proiectele privind aprobarea instituirii taxei anuale pentru amplasarea stațiilor de telefonie mobile avizarea lucrării "Instalare cablu fibra optică aerian".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5035 secunde