CNA somează TVR 2 din cauza mediatizării excesive a mitingului electoral de la Adamclisi

1448
CNA somează TVR 2 din cauza mediatizării excesive a mitingului electoral de la Adamclisi - deb72bbf6862310223546255caafedbb.jpg

Articole de la același autor

Consiliul Național al Audiovizu-alului (CNA) a somat, ieri, postul public de televiziune TVR 2 pentru dezechilibru în reflectarea candidaților la președinție prin difuzarea, marți seară, timp de aproape o oră, a vizitei candidatului PSD Mircea Geoană la Adamclisi, unde s-au transmis mesaje electorale.
Potrivit NewsIn, membrii Consiliului au propus sancționarea postului public TVR 2 cu o amendă de 30.000 de lei, dar, potrivit regulamentului, amenda trebuie să survină unei somații anterioare. Este prima sancțiune pe care CNA o aplică postului TVR 2 în această campanie electorală.
"S-a dovedit clar a fi un miting electoral la care s-au transmis clar mesaje electorale și cei care au intervenit la acel miting - oameni politici de la PNL și PSD - au transmis evident mesaje electorale. Este, cred, singurul miting electoral transmis de către Televiziunea Publică în această campanie", a spus Gelu Trandafir, membru al CNA. Potrivit Agerpres, el a mai adăugat că și dacă a fost o manifestație de 1 Decembrie, este evident din toate discursurile participanților, cât și din discursul lui Mircea Geoană, că s-a transformat într-un miting electoral.
La rândul său, vicepreședintele CNA, Ioan Onisei, a spus că potrivit art. 4 (2) din Decizia 853, candidații nu pot să apară decât în emisiunile de promovare și de dezbatere electorală.
"Dacă ambii candidați aflați în cursa electorală sunt în poziția de exercitare a unei funcții publice, potrivit art. 4 alin. 2, aceștia pot să aibă intervenții în legătură cu exercitarea funcției publice și radiodifuzorii sunt obligați sa reflecte aceste intervenții cu echilibru și imparțialitate", a mai completat Onisei.
Ceea ce ar fi trebuit să fie "ceremonia de comemorare a 1900 de ani de la bătălia de la Adamclisi" s-a transformat într-un amplu miting electoral PSD-PNL pe care TVR 2 l-a transmis, în direct, pe larg.
În schimb, televiziunea publică nu a transmis nimic din timpul evenimentelor desfășurate la Timișoara, București, Brașov, Cluj, Iași, Alba-Iulia, Târgoviște, unde sute de manifestanți au ieșit în stradă pentru a protesta față de "alianța roșie" PSD-PNL.
În acest context, s-a luat decizia ca CNA să transmită, la finalul campaniei pentru turul doi al prezidențialelor, o scrisoare adresată comisiilor parlamentare care controlează activitatea SRTv, în care să prezinte neregulile constatate în modul în care postul public de televiziune a reflectat campania pentru președinție.
Potrivit agenției de știri Hotnews, mitingul electoral de la Adamclisi a fost transmis parțial și de Antena 3, însă CNA nu s-a pronunțat și în cazul său.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2181 secunde