Un salariu minim de 690 de lei și o majorare salarială pentru bugetari de 15% din anul 2011 sunt variantele pentru care coaliția de guvernare a optat, și pe care le-a prezentat ieri gru-purilor parlamentare ale arcului guvernamental, potrivit Agerpres.
Deputatul Varujan Pambuccian, a declarat că legea-cadru a salarizării unitare va intra în vigoare în anul 2011, însă anual vor fi date legi de aplicare a acesteia.
În privința majorărilor salariale, el a precizat că o creștere a actualelor salarii din sectorul bugetar cu 15% reprezintă un risc pe care liderii coaliției doresc să și-l asume, în condițiile în care veniturile bugetare nu sunt foarte consistente.
În privința salariului minim
pe economie din 2010, în coaliție s-a exprimat intenția majorării acestuia de la 600 la 690 de lei, în condițiile în care Fondul Monetar Internațional a indicat un nivel de maximum 650 de lei, a precizat deputatul.
Legea salarizării unice ar urma să intre în vigoare abia peste doi ani, în 2012, potrivit surselor citate de Realitatea TV. Președintele Traian Băsescu și premierul Emil Boc s-au întâlnit ieri seară să discute despre acest subiect la Guvern.
Coaliția de guvernare a discutat în ultima săptămână mai multe variante privind salariile bugetarilor și salariul minim, parametri în jurul cărora se construiesc și celelalte elemente ale bugetului.