Comisia juridică a aprobat nominalizările pentru Consiliul Național de Integritate

155
Comisia juridică a aprobat nominalizările pentru Consiliul Național de Integritate - ani1148660094193700-1346155203.jpg
Senatorii juriști au aprobat în ședința de marți cele două propuneri ale Ministerului Justiției pentru ocuparea funcțiilor de membru și membru supleant în Consiliul Național de Integritate (CNI).

Potrivit Agerpres, astfel, senatorii juriști au întocmit un raport favorabil pentru numirea ca membru în Consiliul Național de Integritate a lui Silviu Gabriel Barbu, în prezent secretar general adjunct în Ministerul Justiției, precum și pentru numirea Alinei Barbu ca membru supleant.

Cele două propuneri urmează a fi supuse votului plenului Senatului, iar în situația în care acestea vor fi aprobate, Silviu Gabriel Barbu o va înlocui în funcție pe Lidia Barac, iar Alina Barbu îl va înlocui pe Gabriel Tănăsescu.

Atât Lidia Barac, cât și Gabriel Tănăsescu au demisionat din Consiliul Național de Integritate.

În timpul ședinței, președintele Comisiei juridice din Senat, Toni Greblă (PSD), le-a recomandat celor doi să ia în calcul posibilitatea elaborării unui studiu care să explice situațiile de incompatibilitate și modul în care trebuie completate declarațiile de avere, senatorul fiind de părere că legile care vizează aceste aspecte au fost elaborate 'heirupist' și sub presiunea anumitor factori.

Potrivit lui Toni Greblă, acest studiu ar putea reprezenta baza pentru o eventuală modificare a legislației în vigoare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.3083 secunde