Comitetul interministerial pentru monitorizarea absorbției fondurilor se reunește la Guvern

281
1 min citire
Comitetul interministerial pentru monitorizarea absorbției fondurilor se reunește la Guvern - baninorthfoto8569408dbd35293900-1311236314.jpg
Comitetul interministerial pentru monitorizarea absorbției fondurilor comunitare se reunește la Guvern, la ora 16.00, informează NewsIn.
Premierul Emil Boc a reiterat, miercuri, că a dispus verificări "pe orizontală și pe verticală" la toate ministerele privind proiectele UE, pentru a se asigura că nu vor exista probleme legate de facturile care sunt transmise către Bruxelles. În acest sens, premierul a spus că Executivul, chiar dacă verifică aceste proiecte pe bani europeni, alocă în continuare fondurile ce revin statului român pentru proiectele aflate în derulare, precizând că nici o lucrare de infrastructură nu va fi oprită.
"Dacă noi facem corecțiile financiare, nu pierdem banii europeni, banii se pot transfera la un alt proiect pe aceeași axă sau, când se va va face reevaluarea tuturor programelor europene, la alte programe. Deci nu se pierde nici un ban european dacă noi facem acele corecții financiare în urma verificării corectitudinii licitației. Dacă așteptăm să vină corecții de la UE și să constate ei încălcări ale licitațiilor, atunci România pierde definitiv acei bani. Acesta a fost motivul pentru care am solicitat expres miniștrilor și autorităților de management din subordinea lor să fie extrem de intransigenți cu verificarea procedurilor de licitații și să aplice corecțiile financiare pentru ca noi să nu pierdem banii europeni", a explicat premierul, după ședința de Guvern.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0338 secunde