Comuna Mihail Kogălniceanu, în sărbătoare. Olimpicii și sportivii, răsplătiți pentru premiile obținute

962
4

Articole de la același autor

În prag de sărbători, întreaga comună Mihail Kogălniceanu a fost pregătită cu ghirlande de flori și fel de fel de beculețe pentru ca toți locuitorii să simtă magia sărbătorilor care se apropie.

Moș Crăciun și-a trimis deja mesagerii să împartă daruri, astfel că, sâmbătă, Centrul pentru Tineret a fost neîncăpător pentru cei care au răspuns invitației venite din partea primarului Ancuța Belu și a echipei sale.

Într-o atmosferă care i-a transpus pe toți cei prezenți în lumea poveștilor, șefa administrației publice locale a oferit premii copiilor și cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie. De asemenea, a fost premiată excelența la învățătură și sport. Drept urmare, 60 de elevi din clasele 0-12 cu rezultate deosebite la concursurile școlare de la nivel județean și național au primit, pe lângă diplome, sume cuprinse între 50 și 750 de lei, în funcție de performanțele obținute, iar 37 de cadre didactice îndrumătoare au fost răsplătite cu premii în valoare de 300 de lei fiecare.

În plus, primarul Ancuța Belu i-a premiat pe sportivii care au obținut performanțe în artele marțiale, stilul Taekwondo. Astfel, campionii naționali au primit fiecare câte 300 de lei, cei clasați pe locul doi, câte 200 de lei, iar cei de pe locul al treilea au primit câte 100 de lei. Nici cei care nu au câștigat niciun premiu nu au fost uitați, ei primind câte 50 de lei pentru a fi încurajați ca pe viitor să-și folosească și mai mult ambiția de a urca pe podium. Totodată, campionii europeni și balcanici au primit câte 500 de lei, aceeași sumă fiind acordată și antrenorilor.

În cadrul aceleiași festivități, au fost premiate și cuplurile care au împlinit, în acest an, 50 de ani de căsnicie. Cele 11 cupluri de vârstnici au primit din partea adminis-trației locale o plachetă și câte 500 de lei.

Festivitatea de premiere, care a avut loc sâmbătă, a fost presărată cu diverse momente artistice susținute de minunatele fetițe ale grupului de dans modern "Noa Dance", ansamblul armânesc "Vanghilizmo" care s-a asigurat că tradițiile străbunilor nu se pierd și că muzica și obiceiurile armânești vor dăinui mereu, dar și de ansamblul "Yildizlar" al UDTTMR, care a impresionat întreaga sală cu grația și delicatețea cu care a evoluat.

Și cum o festivitate atât de frumoasă nu putea fi încheiată decât cu o surpriză, edilul a apărut pe scenă alături de Fuego, care a susținut un excelent recital de colinde.

"Totul este minunat! Ceea ce se întâmplă acum în comuna noastră demonstrează că am intrat într-o stare de normalitate de când la conducerea primăriei se află doamna Ancuța Belu. Este mare lucru să apreciezi munca sportivilor, să demonstrezi că respecți pensionarii și că iubești copiii. Iar apariția lui Fuego la noi în comună a fost cu adevărat o mare surpriză. Tot ceea ce face demonstrează că-i pasă de noi, locuitorii comunei Mihail Kogălni-ceanu", a declarat una dintre mămicile prezente la evenimentul de sâmbătă.

Daruri pentru elevi și pensionari

În altă ordine de idei, festivitățile dedicate sărbătorilor de Crăciun vor continua întreaga săptămână.

"De marți, începem să dăm cadouri tuturor copiilor de la școală. Miercuri, la Căminul Cultural, va avea loc un spectacol susținut de copiii de la grădiniță, dar și de elevii din clasele 0-IV. Bineînțeles, și ei vor primi, în cadrul aceleiași festivități, pachete de Crăciun. Joi, continuăm să acordăm pachete locuitorilor din satul Piatra. Și acolo va exista un spectacol organizat de copii, iar Moș Crăciun le va da personal cadouri celor mici. Joi, vineri și sâmbătă, primesc pachete pensionarii, persoanele fără venituri, asistații social, cât și per-soanele cu handicap. Sâmbătă, vom avea și o lansare de film, făcută de către Toma Enache, concetățean de-al nostru, regizor și actor al filmului «Nu sunt faimos, dar sunt aromân»", a declarat primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu. 

Comentează știrea

Simona
14 decembrie 2015
lucru la domiciliu

Crezi ca e imposibil sa castigati bani in Romania navigand pe net? Acum se poate si in Romania! Dacă oricum va pierdeti timpul pe calculator navigand pe Internet, jucand jocuri pe Facebook, dand LIKE la toate pozele chiar daca nu-ti plac...de ce sa nu o faceti pe bani ? Din linistea caminului tau, poti face bani pe net! Dati dovada de seriozitate si perseverenta? Vreti stabilitate, vreti siguranță, vreti performanță ? Le veti obține, doar numai dacă acordati maximă importanță construirii solide și migăloase a unei afaceri puternice! Nu este un job, ci o afacere. Nu aveti program , nu aveti sefi ! Nu este necesara experienta. Ce trebuie sa faci ? Va oferim detalii dupa ce trimiteti textul "INFO" la adresa de mail: [email protected] Va asteptam cu drag in echipa noastra !

unu
14 decembrie 2015
fituica de doi bani

Dintr-un ziar cu oarece echidistanță,ați devenit o maculatură abjectă gen Telegraful lui Mazăre. Nu contest meritele actualului primar,care a avut inteligența să se înconjoare și de oameni capabilibili,dar să publicați o fotografie cu penibilul ansamblu de dansuri ale minorității aromâne dovedește că autoarea articolului este o neavenită în meseria de gazetar. Nu se puteau publica poze cu olimpicii și sportivii care fac subiectul articolului? Se pare ca nu,fiindca romanii nu prea conteaza decat la alegeri si la taxe.

carmen mocanu
14 decembrie 2015
multumesc

Este atat de usor sa jignim fara sa cunoastem cauzele... Articolul are o galerie foto care contine mai multe fotografii de la fata locului. Posibil sa se inregistreze o eroare si sa nu apara si celelalte fotografii. Va asigur ca problema o sa fie remediata in scurt timp. Oricum, va multumesc pentru sesizare ! O zi buna va doresc !

Răspuns la: fituica de doi bani
Adăugat de : unu, 14 decembrie 2015
Dintr-un ziar cu oarece echidistanță,ați devenit o maculatură abjectă gen Telegraful lui Mazăre. Nu contest meritele actualului primar,care a...
costea
14 decembrie 2015
m.kogalniceanu

Sunt mandra si impresionata de ceea ce se intimpla in comuna mea natala.Felicitari si succes in continuare! ELENA COSTEA{fosta LEOLEA]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.4629 secunde