Pentru că aleșii locali nu cad la pace cu primarul,

Comuna Tuzla rămâne, pentru moment, fără viceprimar

2013
1 min citire
Consilierii locali din comuna constănțeană Tuzla s-au reunit, ieri, în cadrul ședinței ordinare a lunii octombrie. Pe ordinea de zi, care a numărat nouă proiecte de hotărâre, s-au aflat și proiectele privind declararea drept vacantă a funcției de viceprimar, în urma demisiei pedelistului Gheorghe Bălăbănescu în cursul săptămânii trecute, dar și validarea unui nou vice. Aleșii locali nu au ajuns, însă, la un consens, astfel că niciuna dintre propunerile de ieri, constând în persoanele Cristinei Mălăete și a lui Pârvu Pârvu nu au întrunit numărul de voturi necesare.
Ceea ce-i reproșează consilierii locali PD-L, PNG și PNL primarului comunei, social-democratul Constantin Micu, e faptul că insistă ca viitorul vice să fie tot din rândul PSD, în condițiile în care PSD-ul nu are, totuși, decât patru aleși în Consiliul Local Tuzla.
De cealaltă parte, trebuie men-ționat că nici consilierii PD-L, PNL și PNG nu se îngrămădesc să ocupe fotoliul de viceprimar și asta deoarece, potrivit declarațiilor consilierului pedelist Codrin Eremia, lider al Organizației PD-L Tuzla, "e greu de lucrat cu primarul Micu". "La mijloc este o lipsă de comunicare, e rea intenție, sunt orgolii stupide", a explicat el. În plus, se pare că acești consilieri se tem și de faptul că dacă viitorul viceprimar ar fi unul dintre ei și nu un pesedist, primarul i-ar putea da atribuții care ar arunca activitatea acestuia în derizoriu. "Nimănui nu-i convine să fie cărăușul primarului ca acesta să-și bată joc de el", a conchis democrat-liberalul Codrin Eremia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 04 Iulie 2009
Stire din Politică-Administrație : Vice la feminin
Pagina a fost generata in 0.031 secunde