Congresul USR PLUS se va desfășura în sistem hibrid, fizic și online

Articole de la același autor
Consiliul Județean Constanța, convocat în şedinţă. Iată ordinea de zi
23 Septembrie 2021
Biroul Național al USR PLUS a decis, vineri, organizarea congresului din 2-3 octombrie în sistem hibrid, fizic și online. În sala de la Romexpo vor fi maxim 150 de persoane simultan, care vor respecta regulile de distanțare socială și vor purta mască obligatoriu.
Potrivit Digi24, la congresul USR PLUS participă doar persoane vaccinate, conform unei decizii din iulie a Biroului Național, dar în având în vedere situația epidemiologică și restricțiile de organizare a evenimentelor publice, USR PLUS își asumă respectarea regulilor și a decis organizarea congresului în sistem hibrid, transmis reprezentanții partidului.
Astfel, în prima zi a congresului vor fi prezenți la Romexpo copreședinții USR PLUS, membrii Biroului Național, echipele care candidează la Biroul Național și vor susține prezentări, invitați internaționali, comisia electorală, staff-ul tehnic și presa. În sală vor fi maxim 150 de persoane simultan, care vor respecta regulile de distanțare socială și vor purta mască obligatoriu.

Evenimentul de la Romexpo din 2 octombrie va fi transmis LIVE integral, astfel încât toți membrii USR PLUS să urmărească discursurile de la Romexpo.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 24 Septembrie 2021
Vineri, 24 Septembrie 2021
Joi, 23 Septembrie 2021
Joi, 23 Septembrie 2021
Vineri, 24 Septembrie 2021