Consilierii Dănuț Moldovanu și Ioan Negrea rămân în PDL Mangalia

2623
Comisia Județeană de Statut, Etică și Litigii a PDL Constanța s-a întrunit ieri și a admis contestația democrat-liberalilor Dănuț Moldovanu și Ioan Negrea, propuși spre ex-cludere din partid de către Consiliul de Coordonare Local (CCL) al PDL Mangalia.
Președintele Comisiei Județene de Statut, Daniel Learciu, a declarat pentru ziarul "Cuget Liber" că motivele invocate pentru excluderea celor doi consilieri "sunt puerile", Dănuț Moldovanu și Ioan Negrea urmând să rămână membri cu drepturi depline ai PDL Mangalia.
Acum aproximativ două săptămâni, CCL al PDL Mangalia a decis să îi excludă pe cei doi din formațiunea politică. Liderul democrat-liberalilor din Mangalia, Zanfir Iorguș, susținea atunci că "este de notorietate faptul că cei doi au susținut în mod fățiș PSD-ul și au trădat partidul de la bun început".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7381 secunde