Consilierii locali din Medgidia, vot favorabil pentru acordarea tichetelor de creșă

179
Consilierii locali din Medgidia, vot favorabil pentru acordarea tichetelor de creșă - medgidiasedintacl-1506099058.jpg
Consilierii locali din Medgidia s-au întrunit, zilele trecute, în ședința ordinară a lunii în curs. În cadrul întâlnirii, au fost dezbătute nouă proiecte de hotărâre, care au întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi admise. 


Proiectul de hotărâre referitor la "Regulamentul privind ridicarea, transportul, depozitarea și restituirea/predarea vehiculelor fără proprietar/stăpân sau abandonate pe domeniul public/privat al unității administrativ teritoriale Medgidia" a fost retras de pe ordinea de zi de către inițiator. 


La punctul doi, s-a aprobat modificarea și completarea inventarului bunurilor ce aparțin domeniului public al municipiului Medgidia, iar proiectele prevăzute la punctele trei și patru au vizat aprobarea vânzării, prin licitație publică a două imobile teren, proprietate privată a municipiului Medgidia. 


De asemenea, în ședință au fost repartizate și două unități locative situate în blocuri ANL, următorilor solicitanți aflați pe lista de priorități.


Un alt proiect de hotărâre ce a trecut de votul aleșilor face referire la aprobarea dezmembrării unui imobil teren aparținând domeniului privat al municipiului Medgidia. Terenul în cauză are o suprafață de 5.290 mp și este situat pe strada Poporului. Potrivit consilierilor locali, acesta va fi divizat în 14 loturi. 


Aprobarea rectificării bugetului local de venituri și cheltuieli al municipiului Medgidia pe anul 2017 a avut în vedere suplimentarea capitolului Învățământ, cu suma de 32.960 lei pentru finanțarea cheltuielilor din învățământul preuniversitar de stat și anume acordarea tichetelor de creșă.


La ultimul punct s-a aprobat proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Spitalului Municipal Medgidia, pentru anul 2017, deoarece, în urma semnării unui nou contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, au fost repartizate noi sume.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1138 secunde