Consilierii locali nu dau doi bani pe recomandările de la centru privind alianțele politice

441
Consilierii locali nu dau doi bani pe recomandările de la centru privind alianțele politice - 5942aee7804e91cfa9849ddb5ec2a03b.jpg
Despre o poveste de dragoste oficială între PSD și PNL se vorbește tot mai des în ultima vreme.
E drept că la nivel național. Pe plan local, însă, lucrurile nu stau întotdeauna tocmai așa, asta ca urmare a faptului că primarii, indiferent de culoarea politică, preferă să aibă o majoritate cât mai consistentă în consiliile locale, care să le asigure trecerea proiectelor de hotărâri fără prea mari bătăi de cap.

La nivel național, atât liberalii, cât și social-democrații își dau ghionturi de ceva vreme și se tachinează pe seama unei posibile oficializări a colaborării dintre cele două tabere. La nivel local, însă, lăsând la o parte doctrinele politice și "dictatele" de la centru, interesul comunității primează, iar alianțele se fac… la mica tocmeală.

CJC și CLM Constanța, modele de comunicare… inter-doctrinară
Consiliul Județean și Primăria Constanța par că se numără printre cei care se ambiționează să demonstreze că o colaborare între cele două doctrine este posibilă. E drept că în ambele foruri, pesediștii sunt la putere! Concret, și în Consiliul Local Constanța și în Consiliul Județean sunt câte 21. Liberalii au reușit și ei să se înfiripeze, în urma alegerilor din 2008, trei în consiliul local și șapte în cel județean. Și, cu toate că pesediștii sunt suverani în cele două foruri, colaborarea între cele două părți, cel puțin la nivel de consiliu județean, până în prezent, decurge foarte bine.
În consiliul local, liberalii au fost mai rezervați, până acum. Situația ar putea să se schimbe de acum înainte, dacă ne gândim numai la faptul că pesediștii au fost cei care l-au propus pe liberalul Constantin Matei pentru postura de președinte de ședință pentru următoarele trei luni (?).

Ce poate face un viceprimar…
O colaborare cât de cât bună între cele două tabere, în ultima vreme, există și la Mangalia, acolo unde găsim cel mai "colorat" consiliu local din punct de vedere politic. Și vorbim aici despre patru reprezentanți PNL, cinci de la PSD, cinci de la PDL, unul de la PRM, doi de la Forța Democrată și doi de la Partidul Conservator. În prezent, liberalii și-au pus pentru a doua oară, ce-i drept, în acest mandat, viceprimar, ceea ce ar putea reprezenta un semn de pace.
Și la Năvodari, primarul pe-sedist Nicolae Matei a mers pe mâna unui viceprimar liberal. De fapt, aici, alianța PSD - PNL pare să se fi cimentat încă de pe la începuturile acestui mandat.

Liberali suverani la Medgidia
Aruncând o privire peste configurația politică a Consiliului Local Medgidia, ai putea spune că municipiul este unul dintre puținele locuri din județ unde liberalii stau foarte bine. Au zece consilieri locali, ceilalți fiind patru de la PSD, alți patru de la PDL și un reprezentant al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco - Musulmani din România. Alianța cu PSD funcționează, totuși, și aici, chiar dacă mai înregistrează, foarte rar, e drept, și sincope.

Hârșova, locul unde PSD se contopește cu… PDL
La Hârșova, liberalii sunt izolați în consiliul local. Aici, primarul Tudorel Nădrag se poate lăuda cu faptul că, fie și neoficial, conduce două partide deodată: PDL, al cărui membru este, și PSD, de unde și-a luat și viceprimar. Treburile merg excelent, potrivit declarațiilor edilului, care este sceptic atunci când vine vorba despre o alianță PSD - PNL la Hârșova. Nădrag vrea ca politica să se facă în Parlament, iar administrațiile locale să aibă ca unică prioritate urgențele comu-nităților locale.

Techirghiol, sub opoziția unui consilier
La Techirghiol, povestea din consiliul local este și mai… apolitică. Concret, primarul liberal Adrian Stan, care face echipă cu un viceprimar PSD confirmă o posibilă alianță între cele două doctrine. Numai că, așa cum a menționat primarul, există înțelegere și cu ceilalți consilieri, de la PDL și UDTTMR. Și pentru că trebuie să existe totuși și o opoziție, aceasta este formată, de obicei, la Techirghiol, dintr-un singur pedelist.
Așadar, exemplele prin care să contrazicem pornirile liderilor de la centru, fie că vorbim despre situația de față, fie că e vorba despre alte spețe, pot continua. Primarii și consilierii locali sunt, de obicei, membri ai unor partide politice până în momentul în care își încep mandatele de aleși. Ulterior, disputele pe criterii strict doctrinare sunt, pe de o parte, în defavoarea lor, iar pe de altă parte nu au altă menire decât aceea de a bloca activitatea administrației locale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.898 secunde