Consiliul Local Medgidia, pregătit să revoce cele trei hotărâri atacate în contencios administrativ de prefect

2243
Potrivit unui comunicat de presă, CLM Medgidia se întrunește mâine, ora 18.00, într-o ședință extraordinară, având pe ordinea de zi șapte proiecte de hotărâre.
Printre acestea se numără și cele care vizează revocarea celor trei hotărâri atacate în contencios administrativ de către Instituția Prefectului. Este vorba de HCL nr. 29 din 26.02.2009 privind aprobarea revocării punctului 7 din anexa nr.1 a HCL nr. 49 din 21.02.2008, ca urmare a identificării imobilului "seră flori" poziția 136.137.2 în cu-prinsul HG nr.904/2002 (privind atestarea domeniului public al municipiului Medgidia, județul Constanța), rectificarea suprafeței imobilului de la 5.103 mp la 14.037 mp, precum și trecerea acestuia din domeniul public al municipiului Medgidia în domeniul privat.
O altă hotărâre ce trebuie revocată este HCL nr. 39 din 17.03.2009 privind aprobarea casării și dezmembrării unor mijloace fixe (bunuri imobile, construcții și echipamente) proprietatea privată a municipiului Medgidia, aflate în administrarea Direcției de Servicii Publice Medgidia.
Ultima dintre ele este cea cu nr. 44 din 17.03.2009 privind aprobarea vânzării prin licitație publică a unui imobil-teren situat în Medgidia, str. Independenței, nr.12 A, județul Constanța, cu destinația "Locuințe colective și servicii, supermarket și grădiniță".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8033 secunde