Constanța are grup de combatere a evaziunii fiscale

956
3
< 1 min citire
Ca urmare a dispozițiilor ministrului Administrației și Internelor, Gabriel Berca, prefectul Claudiu-Iorga Palaz a convocat vineri dimineață șefii structurilor cu rol în combaterea evaziunii fiscale pe plan local.
"Am alcătuit un colectiv de lucru format din conducerile Direcției Generale a Finanțelor Publice, Gărzii Financiare, Inspectoratului de Poliție al Județului, Serviciului Județean Anticorupție, Serviciului de Informații și Protecție Internă, Grupării Mobile de Jandarmi Tomis și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate. În urma acestei prime întâlniri, am stabilit primii pași pe care îi vom face în perioada imediat următoare. Astfel, în cursul acestei zile am trimis o adresă către toate primăriile să ne comunice până luni, 12 martie, situația societăților comerciale care au solicitat avizul în vederea desfășurării activităților de colectare și comercializare deșeuri industriale reciclabile, a celor care produc și comercializează băuturi alcoolice și a firmelor care comercializează combustibil. De asemenea, am hotărât ca în acest colectiv de lucru să includem și reprezentanții Direcției Regionale Vamale, ai Poliției Transporturilor și ai sucursalei teritoriale a Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, pentru acțiuni specifice în sfera lor de activitate", a declarat Claudiu-Iorga Palaz.

Comentează știrea

ion
10 martie 2012
sa inceapa cu averile lui palaz claudiu,nita,deliorga

mafia de la medgidia- v burlacu si fratii sai-teodor nita care a eliberat cu epure ucigasii unei familii-fetita de 8 ani amlia ingropata de vie- ce ati face daca ar fi copilul vostru ucis asa?-claudiu palaz -valentin stefan deliorga cristian,avocatii care aranjeaza procese cu unii judecatori si procurori-de unde au averi de milioane de euro ca au salarii la stat?au masini lux,vile,afaceri-unii cu kurzi-ca vallentin stefan-prim procuror-sta parchet tribunal cu chirie in vila cusu-dosar contrabanda incinerator-bani public-lumea justitiei.ro-al quida e la constanta-diicot,dna ,dga tac-corupte

PETRU
11 martie 2012
grup + grup

Precis , mai trebuie infintat un alt grup care sa combata probabila evaziune a acestui grup de combatere a evaziune , pe stilul birocratiei romanesti : iti trebuie adeverinta ptr. a ti'se elibera adeverinta !

PORTUARU
11 martie 2012
WIS

DE OIL TERMINAL CE SPUNETI DOBITOCILOR ?VA DATI CORECTI DAR LA PROBE VA RETRAGETI ANALFABETILOR! NUMAI JIGODII

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0326 secunde