Tineretul Social Democrat Municipiul Constanța anunță că Mira Aljundi, președinte al Ligii Elevilor Social Democrați Municipiul Constanța, a fost aleasă în echipa interimară de conducere a Ligii Elevilor Social Democrați, la nivel național. Aceasta va ocupa funcția de secretar general al LESD România.
Reprezentanții TSD Constanța precizează că numirea vine într-un context favorabil pentru organizația locală, care a reactivat recent Liga Elevilor Social Democrați la nivel municipal. Demersul a avut ca obiectiv crearea unui cadru organizat prin care elevii să poată lua contact, pentru prima dată, cu viața politică, implicarea civică și valorile social-democrate.
„Această reușită reprezintă un moment de mândrie pentru organizația noastră. Reactivarea Ligii Elevilor a oferit tinerilor posibilitatea de a se implica activ și de a înțelege mecanismele participării civice", au transmis reprezentanții TSD Municipiul Constanța.
Aceștia au subliniat, totodată, că sprijină întreaga echipă interimară de conducere a LESD la nivel național.
Potrivit aceleiași surse, desemnarea Mirei Aljundi în conducerea națională reconfirmă angajamentul organizației locale de tineret de a reprezenta toate categoriile de tineri, inclusiv elevii, și de a contribui la formarea unei generații implicate, informate și pregătite pentru viitor.
Tinerii social-democrați din Constanța consideră că prezența unui reprezentant local într-o funcție de conducere la nivel național poate consolida legătura dintre organizațiile de elevi din teritoriu și structurile centrale, facilitând promovarea inițiativelor și a proiectelor dedicate tinerilor.