Controale la primăriile constănțene care se cred deștepte

662
< 1 min citire
Inspectoratul Teritorial în Construcții demarează, în această săptămână, instruirile cu primăriile din județul Constanța. Ședințele vor începe în data de 4 noiembrie, invitația urmând să fie transmisă prin fax, la începutul fiecărei săptămâni, pentru un număr de zece primării.
Joi, sunt invitate să participe reprezentanții localităților: Crucea, Pantelimon, Vulturu, Târgușor, Grădina, Cogealac, Fântânele, Săcele, Istria și Mihai Viteazul.
Șeful ITC Constanța, Gigi Chiru, a luat această măsură ca urmare a numărului tot mai mare de autorizații de construire emise de primari fără respectarea dispozițiilor legale.
"După terminarea perioadei de instruire, primăriile care nu vor, sau nu au nevoie să participe la aceste întâlniri vor fi verificate și controlate la sediul acestora de către inspectorii ITC. În felul acesta încercăm să acoperim tot județul și să avem garanția că nu vom mai întâlni autorizații de construire care pot face obiectul unor acțiuni în instanță", a conchis Gigi Chiru, directorul ITC Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0332 secunde