Copii talentați cu care se mândresc cei din Medgidia

212
Copii talentați cu care se mândresc cei din Medgidia - medgidia-1370333048.jpg

Articole de la același autor

Primăria Municipiului Medgidia pune accent pe cultură și încurajează performanța copiilor talentați în muzică, din municipiu.

Un exemplu este Daria Peltea, eleva Școlii Gimnaziale cls.I-VIII "Constantin Brâncuși" din clasa a III-a C, care face cinste orașului, cu talentul ei. Aceasta urmează Școala Populară de Artă "Theodor Burada" din Constanța, secțiunea, canto muzică ușoară și este îndrumată de solistul, Theodor Rădulescu, oferindu-i asistență de specialitate în tehnica vocală, interpretare și expresie interpretativă.

Datorită glasului fermecător, ea a încântat juriul și a câștigat numeroase trofee, la diferite festivaluri de muzică pentru copii atât din municipiu cât și din județ.

În luna noiembrie 2012 , a câștigat trofeul "November Music Fast" de la Ploiești, trofeul "Remember" din luna decembrie 2012, trofeul Mărțișorului în anul 2013 iar în luna mai 2013 a fost premiată cu trofeul "Steluțele Mării" de la "Festivalul de Muzică pentru Copii și Tineret", la categoria de vârstă 9 -11 ani.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9464 secunde