Criza cerealelor: Fermierii vor primi 20 de milioane de euro

152
Criza cerealelor: Fermierii vor primi 20 de milioane de euro - 1213-1681999248.jpg

Articole de la același autor

Guvernul a aprobat joi, hotărârea prin care producătorii agricoli din sectorul cerealelor vor beneficia de un sprijin de urgenţă în valoare totală de 20 de milioane de lei.


Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunţat că producătorii agricoli afectaţi de creşterea importurilor de cereale din Ucraina vor putea beneficia de un grant. Banii reprezintă cei 10 milioane de euro proveniţi de la Uniunea Europeană, sumă dublată de către Ministerul Agriculturii.
Plăţile se vor efectua până la data de 30 septembrie, iar valoarea unitară a grantului va fi stabilită de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), transmite Agerpres.


"Astfel, cei 20.100.000 de euro vor fi acordaţi producătorilor agricoli din sectorul cerealelor pentru cheltuieli angajate cu depozitarea în spaţii de depozitare proprii sau la terţi a producţiei proprii de grâu din recolta anului trecut. Pot beneficia de acest sprijin de urgenţă: producători agricoli persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale constituite în conformitate cu OUG 44/2008, cu modificări şi completări prin intermediul legii 822/2016, care la rândul ei a suferit o serie de modificări, dar şi producători agricoli persoane juridice, indiferent de statutul lor juridic sau de modul de organizare", a spus Cărbunaru.
În ceea ce privește suspendarea temporară a importului de cereale, purtătorul de cuvânt al Guvernului a precizat că, Executivul desfăşoară un dialog cu reprezentanţii Comisiei Europene, dar a menţionat şi că România "a ales să respecte normele europene, ceea ce generează o poziţie avantajoasă" de negociere.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4214 secunde