Cu cine s-a întâlnit, duminică, deputatul Constantin Chirilă

2409
Deputatul constănțean Constantin Chirilă, împreună cu directorul general adjunct al APIA, Nicolae Sterghiu, directorul executiv al APIA - Centrul Județean Constanța, Stere Pufleni și primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti, au reluat sesiunile de informări în județul Constanța. Prima întâlnire a avut loc, ieri, în localitatea Poarta Albă în prezența fermierilor din localitățile Castelu, Ciocârlia, Cobadin, Cuza Vodă, Lumina, Medgidia, Mihail Kogălniceanu, Mircea Vodă, Murfatlar, Nicolae Bălcescu, Ovidiu, Peștera, Poarta Albă, Siliștea, Tortomanu și Valu lui Traian.
În cadrul acestei întâlniri au avut loc discuții despre programele de sprijin financiar și politica agricolă comună și implicațiile sale asupra agriculturii din țara noastră, soluțiile găsite la problemele pe care fermierii prezenți la întâlnirile anterioare le ridicaseră, dar și dezbateri pe problemele noi cu care aceștia se confruntă.
Cei prezenți au luat în discuție formele de sprijin acordate în agricultură în perioada 2011 - 2012, implementarea programului apicol și neîncadrarea unor localități în zonele defavorizate ce duce la pierderea unor subvenții importante pentru fermieri. Totodată, s-a vorbit despre dificultățile privind efectuarea recensământului animalelor, piedicile întâmpinate de fermieri în accesarea creditelor bancare cu dobândă avantajoasă, dar și despre suprafețele de islaz subdimensionate în raport cu numărul de animale.
La finalul întâlnirii, în calitatea sa de membru al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, deputatul Constantin Chirilă, cât și reprezentanții APIA și ai Primăriei Poarta Albă au preluat problemele, iar în măsura posibilităților de care dispun autoritățile implicate s-a convenit găsirea soluțiilor optime.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 26 Septembrie 2011
Stire din Politică-Administrație : Ce idei mai are Victor Ponta
Pagina a fost generata in 1.8229 secunde