Un sondaj pe săptămână pe www.cugetliber.ro

Cu cine votezi la alegerile prezidențiale din 22 noiembrie 2009?

1008
1 min citire
În perioada 5 - 25 octombrie, pe site-ul ziarului "Cuget Liber" s-a derulat un sondaj premergător campaniei electorale pentru prezidențiale. În ordinea anunțului oficial al candidaturii, au fost înscriși în cursă opt pretendenți la statutul de candidați la prezidențiale. Și-au exprimat opțiunea on-line 4.075 de cititori care au optat astfel: 1.622 pentru Traian Băsescu (PD-L), actualul șef al statului fiind astfel cotat cu 40 de procente. Pe locul doi s-a situat Crin Antonescu (PNL) cu 26% reprezentând 1.043 de voturi. Mircea Geoană (PSD) a fost votat on-line de 588 de cititori ai cotidianului "Cuget Liber", obținând astfel 14%. La același procent de 14% s-a oprit și independentul Sorin Oprescu, pentru el votând însă 572 de cititori. Clasamentul este completat în ordine de George Becali (PNG) cu 5% (218 voturi), Corneliu Vadim Tudor (PRM) - 1% (32 voturi), în timp ce Kelemen Hunor (UDMR) și Miron Cozma (PM) nu au reușit să strângă niciun vot în perioada de pre-campanie.
Odată cu intrarea în campania oficială, pe site-ul ziarului "Cuget Liber" se va derula câte un sondaj pentru fiecare din cele patru săptămâni, urmărind astfel evoluția opțiunilor electoratului.
Cititorii noștri pot vota, astfel, unul din cei 12 candidați înscriși oficial în cursa pentru Cotroceni la www.cugetliber.ro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0397 secunde