Pentru că nu a obținut încă autorizația necesară,

PD-L întâmpină probleme în afișarea materialului electoral în Năvodari

1764
Liderul democrat-liberalilor constănțeni, senatorul Mircea Banias, a anunțat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că Organizația Locală a PD-L Năvodari se confruntă cu probleme în ceea ce privește afișajul electoral în campania pentru prezidențiale. Concret, Banias a declarat că Organizația PD-L Năvodari a solicitat administrației publice locale, încă de acum două luni, eliberarea autorizației necesare pentru afișarea de materiale cu caracter de campanie, dar că nici la momentul de față nu a primit un răspuns.
De asemenea, el a explicat că pedeliștii din Năvodari nu își permit să afișeze, în localitate, materiale de campanie fără a obține, în prealabil, autorizația necesară și asta pentru că au toate șansele ca acestea să fie rupte sau dezlipite. Din acest punct de vedere, senatorul PD-L a menționat și că partidul nu își rezervă luxul de a face risipă de materiale electorale mai ales în contextul crizei actuale și că nici nu își permite să schimbe zilnic ceea ce ar putea fi distrus de la o oră la alta.
În această ordine de idei, deși inițial a precizat că nu se așteaptă ca în județul Constanța campania să fie una ușoară sau lipsită de incidente și asta pentru că "armele nu sunt convenționale", Banias a adăugat ulterior că speră ca situația din Năvodari să se remedieze, astfel încât campania să fie, totuși, "o competiție civilizată".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.444 secunde