Cu un simplu click, ajungi mai repede la primar

2629
Cu un simplu click, ajungi mai repede la primar - 3f6c46f7ec657230edff2a06443b6f55.jpg
Primăria orașului Techirghiol a lansat ieri un proiect derulat cu fonduri europene în vederea îmbunătățirii furnizării serviciilor publice.
Managerul de proiect, Melissa Sali, a precizat că obiectivul general al proiectului este creșterea calității și eficienței furnizării serviciilor publice în cadrul Primăriei Techirghiol. În urma implementării proiectului, locuitorii din Techirghiol vor avea acces la un ghișeu electronic menit să reducă timpul alocat procesării actelor administrative. Cetățenii vor putea găsi on-line date despre primărie, adrese de contact, formulare, petiții, cereri și alte documente în care pot face sugestii sau reclamații privind problemele pe care le întâmpină.
De asemenea, administrația locală a gândit o secțiune specială dedicată promovării orașului, ce va cuprinde informații turistice din zonă. La acestea se vor adăuga alte secțiuni la fel de utile cetățenilor.
Potrivit lui Daniel Oleșefschi, inginer al sistemului de informatică, nu vor mai exista dubii în privința cererilor și actelor pe care locuitorii le depun la primărie. Fiecare va avea posibilitatea de a urmări cursul cererii sale de când a fost înregistrată și până când a fost soluționată.
Edilul Adrian Stan a precizat că astfel de proiecte sunt comune în spațiul european, primăria fiind acum "la îndemâna" tuturor localnicilor mult mai rapid. Și el a arătat că această inițiativă va asigura eficientizarea fluxului administrativ.
În sfârșit, funcționarii primăriei vor putea participa la o serie de cursuri de instru-ire pe cinci module: dezvoltarea durabilă, egalitatea de șanse, procesul de management al documentelor, management financiar și achiziții publice.
Proiectul este realizat prin intermediul Programului Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative 2007-2013, valoarea totală eligibilă a proiectului (fără TVA) fiind de aproximativ 1.200.000 de lei.
Din această sumă, 1.016.930,65 lei reprezintă valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European, 155.530,57 lei - cofinanțarea eligibilă a beneficiarului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3314 secunde