Cum ajunge UNPR a cincea roată la căruța lui Mazăre

1488
3
3 min citire
Cum ajunge UNPR a cincea roată la căruța lui Mazăre - georgelipoveanu1-1342356359.jpg
Noua Alianță de Centru-Stânga care s-a încheiat între UNPR și PSD a pus, deja, pe gânduri membrii celor două partide
din județul Constanța.
Din partea PSD există deja semnale că lucrurile nu vor sta toc-mai bine și că cei de la UNPR nu sunt bine veniți alături de ei într-un parteneriat stabilit de liderii de la Centru mai ales că, la alegerile din toamnă ar trebui să candideze pe liste comune, ceea ce ar însemna pierderea unui mandat de parlamentar la nivel județean.
În același timp, nici cei de la UNPR nu sunt foarte încântați de noua alianță, dar speră într-o colaborare bună, dacă este nevoie, însă fără a sta în "genunchi" în fața liderilor de la PSD Constanța.
Vizavi de noile modificări intervenite pe piața politică, liderul UNPR Constanța, George Lipoveanu a declarat că, deocamdată nu a fost anunțat oficial de șefii de la București despre noile schimbări survenite.
"Deocamdată, nu știu exact cum vor sta lucrurile și care va fi linia partidului. De-abia în cursul acestei săptămâni am fost convocați pentru o ședință la care vor participa toți liderii UNPR din țară. Atunci vom afla exact care este linia partidului și ce trebuie să facem", a spus Lipoveanu.
Totuși, el și-a exprimat propria sa părere în contextul acestor schimbări și a precizat că speră la o colaborare bună cu cei de la PSD Constanța.
"Personal, nu-i cunosc pe liderii PSD Constanța. Nici pe Radu Mazăre și nici pe Nicușor Constantinescu. Nu am avut ocazia să-i cunosc personal, însă, probabil, acest lucru se va întâmpla, curând, dacă o să fie nevoie. Eu am intrat în politică cu convingerea de a face ceva pentru oameni, tocmai de aceea am și muncit ca UNPR să aibă o construcție bună în județul Constanța și am reușit. Am avut parteneriatul cu PDL, acum ne schimbăm și facem cu PSD. Pe mine aceste lucruri mă cam uimesc. Totuși, sper ca până la toamnă, la alegerile parlamentare, lucrurile să se aranjeze", a mai spus Lipoveanu.
În ceea ce privește colaborarea cu pesediștii constănțeni, George Lipoveanu a afirmat că este un om disciplinat și dacă linia partidului pe care îl reprezintă îi indică acest lucru, el va colabora cu PSD.
"Așa cum am mai spus. Nu-i cunosc, personal, pe cei doi lideri constănțeni. Sper să avem o colaborare bună iar respectul să fie reciproc și atunci nu vor fi probleme. Dacă nu va fi așa, eu pot face și un pas înapoi, să stau liniștit acasă", a afirmat Lipoveanu.
Alianță politică, nu doar electorală
Zilele trecute, vicepreședintele UNPR Eugen Nicolicea a declarat că Uniunea a încheiat o alianță de centru-stânga (ACS) cu PSD, prin care se dorește coagularea forțelor politice și un sprijin politic reciproc la alegerile din toamnă.
"Alianța de Centru-Stânga, prescurtat ACS, între PSD și UNPR, a depus actele de constituire la Tribunalul București și reprezintă coagularea forțelor de centru-stânga", a spus Nicolicea.
El a arătat că este vorba despre o concretizare a protocoalelor semnate anterior de PSD și UNPR.
Nicolicea a mai arătat că alianța dintre social-democrați și UNPR este una politică și nu una electorală, acesta fiind motivul înregistrării la Tribunal și nu la Biroul Electoral Central.
"Alianța electorală se încheie de obicei pe perioada alegerilor și se încheie după alegeri, în timp ce alianța noastră are un alt scop, mai larg, și anume promovarea intereselor de centru-stânga și coagularea acestor forțe", a mai spus Nicolicea.
Liderul UNPR a mai menționat că Alianța de Centru-Stânga cuprinde, ca și prioritate, câștigarea alegerilor din toamnă.
"Conform protocolului, vom avea un sprijin reciproc între cele două partide, respectiv PSD și UNPR", a mai spus Eugen Nicolicea. El a mai adăugat că participarea alături de USL este deocamdată imposibilă, în sensul unei participări pe liste comune, pentru că alianța este încheiată doar cu PSD, iar PSD are o alianță mai amplă cu PNL și PC.

Comentează știrea

Liviu Chilian
16 iulie 2012
Culmea suprarealismului nebunistanez-rromarlanesc

Numai in Rromarlania se poate asa ceva - sa fii Tzigan si sa te cheme Lipoveanu(Ha!). Sa fii militarat-satanic ceausist, pensionat de catre neo-kkapitalistii demonici de teapa unor Ivanovici("Iliescu"), Pataievici("Constantinescu") si...Braunovici-Bashitler, pe motiv de boala-scleroza(la kap) sau "desfiintarea structurilor socialismului biruitor la sate si orase", printre care si "armata aparatorilor patriei". Pai, daca nu mai au patrie de aparat, ce s'au "gandit" militaratii ceausisti in frunte cu Tzigano-Bulgarul smintit Obrev("Oprea"), IZMENARUL de patru stele David - o punem de'o partida...progresista: sediu de la staulul bashitlerist, masini la scara, secretare si...progres nineaca, pe spinarea Sulimii. Ma'ntreb si io, asa ca Nea Marin, baaa, Suca, oare ce progres o avea'n kap, Tziganu'asta ce'si zice, sanki, Lipoveanu!? Va sfatuiesc sa nu...sabotati critica "progresismului" izmenarului Obrev, fost sef al mafiei lui Nastase puscariasu', metamorfozat in Gauleieter bashitlerist dupa ce a kotzait'o, si el, 'pa' Nutzi, doar o data, in viteza, circa 2 minute jumate, si remetamorfozat in linge-popoul noului Fuhrer jigano-pesedist - Poanta, Greco-Tzigano-Magharul ce'a speriat...jewropenimea cu neo-hitlerismul sau de centru-SStanga, dar si popou' Sifiliticului Mazare, Tziganul ferentaran ce, intr'o premonitie satanica, s'a afisat in uniforma pesedistilor SSisti. Bag sama, ca primu' Tzigan ars de tot(holocaustizat) de catre Sifilitic, va fi fost Lipoveanu, 'shafu' izmenarilor-ceausisti kustendilimani, pensionati si reciclati in politikkstri.

2. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

ian
21 iulie 2012
sconx

ati fost si ramineti niste javre mirositi ingrozitor a caca ,mincala ti

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0336 secunde