Cumpăna, prima comună din județ unde purtarea măștilor devine obligatorie

885
Cumpăna, prima comună din județ unde purtarea măștilor devine obligatorie - mastilecumpana-1586370748.jpg

Articole de la același autor

Purtarea măștilor de protecție și a mănușilor a devenit obligatorie, în comuna Cumpăna. Decizia a fost adoptată de Comitetul Local pentru Situații de Urgență și a intrat în vigoare încă de ieri.



"Este momentul ca fiecare dintre noi să facă un efort pentru cei dragi, pentru comunitate, pentru persoanele vulnerabile, pentru sănătate. În situația în care nu avem de unde achiziționa măștile, putem folosi alte accesorii vestimentare, eșarfe sau măști confecționate în casă. Important este să avem această protecție!", a anunțat primarul comunei, Mariana Gâju.
Șefa administrației locale a precizat că, în prezent, în Cumpăna, sunt 82 de persoane izolate la domiciliu. De asemenea, în cursul zilei de ieri, a mai fost depistată pozitiv o persoană locuitor al comunei Cumpăna, care se afla în autoizolare și care a fost internată la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța.



"Agenții economici au obligația de a nu permite accesul în interiorul magazinelor, indiferent de spațiul pe care îl deține magazinul, a persoanelor care nu poartă echipamentul minim de protecție. Nu vreau să plătiți amenzi pe care poliția locală și poliția națională le vor aplica. Nu îndemnați copiii să meargă la magazine pentru a efectua cumpărăturile zilnice. Încercați și dumneavoastră ca aprovizionarea să o faceți la trei zile și să ieșiți cât mai puțin din casă. Trebuie să ne protejăm pe noi înșine, dar mai ales să îi protejăm pe copiii noștri, pe părinții noștri, pe bunicii noștri!", a subliniat primarul Mariana Gâju.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4387 secunde