X

Live Text Daniel Moraru: “La Constanța, Partidul AUR este pregătit de alegeri fie că vor fi comasate, fie că vor fi în septembrie"

1855
Daniel Moraru: “La Constanța, Partidul AUR este pregătit de alegeri fie că vor fi comasate, fie că vor fi în septembrie

Articole de la același autor

Reprezentanții AUR Constanța organizează, în aceste momente, o conferință de presă la care participă Daniel Moraru, coordonatorul filialei, Nicolae Vlahu, Ovidiu Cupșa și Mohamad Murad.


"Aproximativ 150 de aleși de la alte partide vor să vină la AUR, în detrimentul partidelor care   i-au consacrat. Faptul că îi primim este un mesaj naționalist deoarece acești oameni sunt nemulțumiți de partidele lor. Se așteaptă o decizie privind comasarea alegerilor pentru ca aceștia să poată pleca din partidele pe care le reprezintă în acest moment deoarece legea nu permite plecarea decât cu șase luni înainte de alegeri, altfel își pierd mandatele. La Constanța suntem pregătiți de alegeri fie că vor fi comasate, fie că vor avea loc în septembrie", a declarat Daniel Moraru.


La rândul lui, Nicolae Vlahu a vorbit despre protestul organizat la Autoritatea Electorală Permanentă,organizat de AUR, săptămâna trecută. El a spus că este cazul ca cei de la AEP să-și ia rolul în serios și să pună capăt debandadei proiectului de comasare.


Mohamad Murad: “În România, aproximativ 37% din populație trăiește în sărăcie. Ca om de afaceri nu pot să ajut foarte mult, de aceea m-am implicat în politică.”


Mohamad Murad: „La acest moment, eu mă ocup de organizare. Încă nu știu unde voi candida. Mă voi duce unde este nevoie, posibil la Consiliul Județean sau la Primăria Mangalia. Ca partid, ne-am propus ca, la nivelul județului Constanța, să luăm 27%”.


Daniel Moraru: „La acest moment, îl avem candidat la Constanța pe Ovidiu Cupșa dar pregătim candidați și în alte localități. De exemplu, Alin Luchian la Medgidia. Este un matematician de excepție”.


Ovidiu Cupșa: „Sunt singurul candidat care vrea să câștige Primăria Constanța. În celelalte partide se fac diverse jocuri care îl avantajează pe actualul primar, fie vor să-și conserve posturile de parlamentari. Eu vreau să câștig și vreau să schimb atitudinea administrației locale față de constănțeni. Vreau să vă spun că sunt singurul dintre candidați care îmi doresc cu adevărat să câștig Primăria Constanța împreună cu AUR”.
În ceea ce privește structura actuală, la nivelul județului Constanța, AUR are 5.000 de membri din care 1.500 membrii cotizanți, 60 de organizatii în județ. Îa municipiul Constanța sunt 211 OSV-uri, mai sunt de constituit 32 de OSV-uri, iar 500 de membrii  sunt plătitori de cotizații. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3374 secunde