Dănuț Culețu: "Ne rugăm la Dumnezeu să ne facă treaba?"

198
2
Dănuț Culețu:
Președintele Partidului Forța Civică, filiala Constanța, deputatul Dănuț Culețu, a făcut, ieri, o declarație politică care a vizat inițiativa "Programul Național pentru Dezvoltare Rurală vine în satul tău prin vocea reprezentanților Bisericii Ortodoxe Române".

Inițial, el a trecut în revistă rolul pozitiv pe care l-au avut și îl au preoții, de-a lungul timpului, în dezvoltarea satului românesc printr-o activitate spirituală, educațională, culturală și socială desfășurată în comunitățile românești din mediul rural, aducând o contribuție importantă la promovarea și consolidarea valorilor comunitare autentice. În schimb, el s-a arătat nemulțumit de încheierea recentului protocol dintre Patriarhie și ministere.

"Avem nevoie de protocoale pentru a sublinia rolul Bisericii? Părerea mea este că nu. Dar nici nu avem voie să ne folosim de Biserică pentru a ne crește imaginea sau pentru a urmări cine știe ce interes.

Avea nevoie Guvernul Ponta sau ministrul Constantin de încă o dovadă a neputinței lor? S-au epuizat căile de comunicare cu mediul rural și ne rugăm la Dumnezeu să ne facă treaba? Dincolo de faptul că implicăm o instituție independentă de însemnătatea Bisericii Ortodoxe Române într-un proces pe care Guvernul ar trebui să-l desfășoare, mă întreb, ce măsuri vor fi luate de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru ca obiectivele Protocolului să fie îndeplinite", a spus Dănuț Culețu.

El a scos în evidență și faptul că informarea locuitorilor din zonele rurale despre fondurile europene pentru dezvoltarea agriculturii de către preoți nu este în regulă deoarece aceștia nu ar cunoaște detalii despre acordarea unor asemenea bani.

"Cunosc preoții detalii despre acordarea fondurilor europene? Vor fi instruiți de reprezentanții ministerului? Nimic mai hilar. Preotul este preot. Mai mult, cum vor stimula preoții tinerii din mediul rural privind antreprenoriatul și conștientizarea importanței asocierii și comasării terenurilor? Cum vor explica preoții antreprenoriatul? Preoții au fost, sunt și vor fi modele pentru enoriașii locului și sunt în slujba acestora. Reticența la atragerea fondurilor europene este sarcina celor care elaborează politici publice. Nu știu dacă este un gest disperat al acestora din urmă sau folosirea influenței bisericii în scopuri mai puțin oculte, dar știu că nu putem să aruncăm în curtea unei instituții independente, cu rolul său bine definit, ceea ce noi ar trebui să înfăptuim. Cred că, singura soluție pe care Guvernul Ponta o mai are pentru accesarea fondurilor europene este să ne rugăm la Dumnezeu", a mai adăugat deputatul Dănuț Culețu.

v v v

În urmă cu o săptămână, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, și ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Daniel Constantin, au semnat un protocol de colaborare pentru promovarea satului românesc.

Obiectivele protocolului vizează informarea locuitorilor din zonele rurale despre fondurile europene pentru dezvoltarea agriculturii și a satului românesc prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), prin susținerea campaniei "PNDR vine în satul tău", precum și prin alte programe; promovarea valorilor tradiționale ale comunității rurale în vederea conservării și dezvoltării patrimoniului spiritual, cultural, educațional, social și natural al satului românesc.

Totodată, se vor avea în vedere organizarea de întruniri, seminarii, simpozioane, destinate locuitorilor din zone rurale și implicarea acestora în proiecte culturale și educaționale cu scopul păstrării conștiinței și identității românești, stimularea tinerilor din mediul rural privind antreprenoriatul și conștientizarea importanței asocierii și comasării terenurilor, dar și organizarea în parteneriat a unor activități cu scopul valorificării resurselor locale.

Protocolul de colaborare dintre Patriarhia Română și Ministerul Agriculturii se încheie pe o perioadă de un an cu posibilitatea prelungirii printr-un act adițional. 

Comentează știrea

xxl
22 mai 2013
...............

a mai fost unul celea pe vremuri care avea acelasi caracter ca al lui culetu

Hanibal
22 mai 2013
Popa Tanda

Popa Tanda ,eroul lui Slavici nu mai exista.Nuvela relateaza redresarea economica a unui sat inapoiat de catre un preot prin forta exemplului sau si,totodata,tablou al obiceiurilor rustice,patriarhale.Vremurile s-au schimbat.Preotul are alte preocupari,in primul rand negustoresti.Sa realizeze si sa depaseasca planul la vanzarea marfurilor cu caracter bisericesc,sa participe la evenimentele oficiale pentru etalarea odajdiilor luxoase,sa inaugureze baruri,cluburi si sedii politice si sa indemne oamenii sa voteze pentru un anumit primar sau partid.Preotul este salariatul guvernului,apartine guvernului. Noile sale atributii nu-i mai permit sa stie unde locuiesc cei suferinzi si saraci,unde si cum traiesc orfanii,Oricum,n-au facut nici pana acum.Bisericile si manastirile au devenit obiective turistice,iar hramurile si pelerinajele ocazii de mari realizari financiare.Avem zeci de mii de preoti si calugari.Nimeni nu-i vede lucrand pentru credinta adevarata,pentru locuitorii amarati de la sate si orase. Progresul,modernizarea,nu se realizeaza cu rugaciuni.Cei doi Danieli,patriarhul si ministrul,au semnat un protocol care nu va schimba nimic,dar care demonstreaza neputinta USL,a Guvernului Ponta-copy de a face ceva din noianul de promisiuni demagogice.Retinem faptul ca in protocolul de colaborare nu se spune nimic despre primari.Probabil ca acestia se vor ocupa de problemele bisericesti.Patriarhul uita faptul ca Dumnezeu nu-ti umple traista rugandu-te ci muncind. Cei doi Danieli si guvernantii ar trebui aruncati in groapa cu lei,dar,dupa cum stim ce le poate pielea,vor lua leii si-i vor duce la banca.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3118 secunde