De ce i-a făcut plângere penală prefectul Palaz primarului de la Tuzla

705
2
Prefectul Claudiu Iorga Palaz a înaintat vineri o plângere penală la Înalta Curte de Casație și Justiție și la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța, împotriva primarului comunei Tuzla, Constantin Micu, în care îl acuză pe acesta de abuz în serviciu contra intereselor publice.
Potrivit unui comunicat remis de cancelaria Prefectului, mai mulți consilieri locali de la Tuzla au adus în atenția prefectului, la începutul acestei săptămâni, faptul că "în ziua de 1 octombrie a.c., în cadrul fes-tivităților prilejuite de Ziua Comunei Tuzla, primarul Constantin Micu a acordat două titluri de cetățean de onoare al comunei, în condițiile în care cele două proiecte de hotărâre privind acordarea acestor titluri, inițiate de primar, nu au întrunit suficiente voturi din partea consiliului local".
În comunicat se subliniază faptul că primarul i-a atras în joc, fără acceptul lor, pe șeful Poliției Locale, Constantin Datcu, și pe directorul școlii din localitate Afrodita Marcoșanu, "care au acceptat titlurile pe care doar Consiliul local avea dreptul, prevăzut prin lege, să le acorde".

Comentează știrea

cesna
8 octombrie 2011
micu si prietenii sai

halal oamenii ai ales sa reprezinte tuzla mai ales pe tiganca aia. normal ca nu sa votat in consiliu

rosca gigi
1 noiembrie 2011
primar urmarit penal

ar fii foarte interesant.sa fie acest primar intrebat ce sa intanplat cu bani de asfalt .au asfaltat 2 strazi in care au si aparut gaurile,nu strat de uzura nu nimic

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3351 secunde