De ce se retrage Paul Brânză din prima linie a PDL

1158
1
De ce se retrage Paul Brânză din prima linie a PDL - paulbranza7037-1317834864.jpg

Articole de la același autor

Febra viitoarelor alegeri care vor avea loc la Organizația Municipală a PDL Constanța a cuprins mai mulți democrat-liberali.

Dacă unii dintre pedeliști și-au anunțat oficial sau mai puțin oficial candidaturile pentru diverse funcții, există și persoane care au deținut, în trecut, diverse posturi cheie în cadrul PDL Constan-ța, dar, în momentul de față, nu mai doresc să se implice în nicio funcție de conducere. Este și cazul lui Paul Brânză, directorul Autorității Navale Române.
El a intrat în politică în 1998, fiind, inițial, membru în Partidul Național Român (PNR). Ulterior, această formațiune politică a fuzionat cu PD. Paul Brânză a ocupat funcția de vicepreședinte în cadrul Biroului Permanent Județean al PDL Constanța până în primăvară. Mai mult, în luna martie a acestui an, el a intrat în cursa pentru președinția Organizației Județene a PDL Constanța, alături de Mircea Banias și Gigi Chiru. Ajuns în turul II la egalitate de voturi cu Gigi Chiru, Paul Brânză a fost trădat de anumiți primari care îi promiseseră susținerea și, astfel, a pierdut funcția supre-mă la PDL Constanța. De atunci, Paul Brânză a mai fost văzut doar de câteva ori la sediul PDL din Constanța.
Ținând cont că, în scurt timp, vor avea loc alegeri la Organizația Municipală a PDL Constanța, bursa zvonurilor a început deja să circule în ca-drul filialei de la malul mării.
Așa se face că, deși în interiorul partidului se vehiculează că Paul Brânză țintește o funcție de prim-vicepreședinte sau vicepreședinte la Organizația Municipală a PDL Constanța, directorul de la ANR infirmă astfel de zvonuri.
"Sunt foarte hotărât și am decis că nu voi candida pen-tru nicio funcție de conducere la Organizația Municipală a PDL Constanța. Cred că este mult mai bine să las locul celor mai tineri. Eu voi rămâ-ne în continuare membru activ la PDL", a declarat Paul Brânză, pentru "Cuget Liber".

Reprezentanții Comisiei pentru Organizarea și Desfășurarea Alegerilor (CODA) din cadrul Organizației Municipale a PDL Constanța iau în calcul organizarea alegerilor interne, însă, deocamdată, nu a fost stabilită nicio dată concretă în acest sens.
În schimb, sunt cunoscute deja numele unor democrat-liberali care vor candida pentru funcția de președinte al Organizației Municipale a PDL Constanța.
Până în prezent, și-au anunțat intenția de a participa la competiție, actualul interimar, deputatul Maria Stavrositu, și deputatul Constantin Chirilă. Un al treilea potențial candidat, consilierul județean Florian Constantin, nu și-a anunțat, deocamdată, oficial intenția de a candida spunând, mai în glumă, mai în serios, că-i este și frică să o facă, deoarece, de câte ori s-a exprimat în acest sens, nu au mai avut loc alegeri.



Comentează știrea

SAVA
6 octombrie 2011
Constantin Florian

Lui Constantin sa nu-i fie frica ca se pot amana alegerile.Lui sa-i fie frica de DNA.Cam multi bani cere de la diferiti agenti economici si functionari public.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4679 secunde