Deconcentratele vor trece sub autoritatea autorităților locale

167
Deconcentratele vor trece sub autoritatea autorităților locale - liviudragnea-1358068561.jpg
Vicepremierul Liviu Dragnea a afirmat că cea mai mare parte a instituțiilor deconcentrate vor trece în subordinea consiliilor județene, iar prefecții se vor concentra pe coordonarea mult mai fermă a acțiunilor din timpul perioadelor în care sunt calamități și pe modul în care se aplică programul de guvernare.

"Direcțiile deconcentrate ale ministerelor din județe - cea mai mare parte dintre ele - vor trece sub autoritatea autorităților locale pentru că așa este firesc, așa este în toate țările civilizate", a spus Dragnea.

Potrivit vicepremierului, Guvernul dorește ca prefecții să nu mai aibă posibilitatea ca, atunci când atacă un act administrativ, acesta să se suspende de drept.

"Nu mai dorim ca prefecții să aibă la îndemână un document îngrozitor și incorect și anume posibilitatea ca atunci când atacă un act administrativ al unei autorități locale, acel act să se suspende de drept. Numai o instanță judecătorească trebuie să aibă această competență. Nu este posibil ca un funcționar public, chiar dacă este înalt funcționar public, să suspende un act al unei autorități locale. Pentru asta este nevoie de modificarea Constituției", a mai precizat Liviu Dragnea. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1821 secunde