DEMISIE DE ULTIMĂ ORĂ ÎN PSD!

1061
DEMISIE DE ULTIMĂ ORĂ ÎN PSD! - psd465x390-1536142659.jpg
Deputatul Mihaela Huncă și-a anunțat miercuri plecarea din PSD.

"Am intrat în politică în anul 2000. A fost o decizie bine cumpănită, o decizie pe care am luat-o considerând că doar printr-o astfel de implicare aș fi putut contribui eficient la profesionalizarea și dezvoltarea în primul rând a sistemului din care proveneam și pe care l-am reprezentat mereu, sistemul de învățământ. Am ales social-democrația. Și social-democrată sunt și astăzi. Dar social-democrația în care cred eu, bazată pe valori autentice, pe meritocrație și pe competență nu se mai regăsește astăzi în PSD, fiindcă PSD, din motive ce nu pot să le înțeleg, și-a uitat și menirea, și ideologia. Am sperat, vreme de doi ani, că este doar o etapă de reconstrucție a partidului, am subliniat constant că drumul ales se abate de la proiectul pe care l-am propus românilor, mi-am exprimat nemulțumirea în fața autocrației care începe să definească exprimarea partidului. Toate aceste inițiative colegiale au fost lipsite de efect.

Nu pot accepta sintagma "două Românii", nu pot accepta scindarea societății, sunt împotriva oricărei bătălii fratricide și cred cu tărie că rolul celor aflați la guvernare este să fie în slujba tuturor românilor. Din păcate, unicul demers politic al conducerii partidului este acum o luptă absurdă, fără argumente și fără folos pentru cetățeni, cu toată lumea care i se opune. Nu pot merge mai departe alături de această viziune. Și, fiindcă mulți alegători m-au învestit cu încredere pentru a-i reprezenta, nu voi alege să mă ascund în spatele biroului, bucurându-mă cu egoism de privilegii, ci voi încerca să dau viață, cu responsabilitate, tuturor inițiativelor pe care mi le-am asumat în campania electorală.

Vreau, de asemenea, să le mulțumesc foștilor mei colegi – mulți dintre ei, oameni minunați – pentru tot sprijinul și prietenia pe care mi le-au acordat în cele aproape două decenii de colaborare și să le urez succes acelora dintre ei care încă mai gândesc și simt social-democrat. Poate vor reuși să aducă partidul în matca sa firească...", a scris deputatul Mihaela Huncă, pe Facebook.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4237 secunde